Sie sind hier

Un concert aniversar dedicat compozitorului Eugen Doga va avea loc în mai multe oraşe din România. Moldpres. 24.03.2017

Chişinău, 24 mar. /MOLDPRES/. Asociaţia Culturală „REGAL D'ART” va organiza în luna mai un turneu artistic în oraşele Botoşani, Bacău, Iaşi, Suceava din România, avîndu-l ca protagonist pe academicianul Eugen Doga, Artist al Poporului, supranumit ambasador al culturii române şi universale, desemnat drept una dintre cele două sute de mari personalităţi ale lumii din toate timpurile, informează MOLDPRES.

Potrivit organizatorilor, spectrul variat al genurilor abordate demonstrează interesul compozitorului pentru cele mai diverse modalităţi de exprimare sonoră, pentru zone tematice şi stilistice diferite.

Organizatorii evenimentului au subliniat că concertele au și un caracter caritabil, pentru că toate fondurile obţinute după achitarea cheltuielilor aferente organizării, vor fi folosite pentru editarea volumului „Inscripţie pe stîlpul porţii”- volum ce va cuprinde opera completă a maestrului Grigore Vieru, marele prieten şi colaborator al compozitorului Eugen Doga.

„Această „Biblie” a poeziei românești va vedea lumina tiparului prin efortul conjugat al tuturor membrilor asociaţiei, iar tirajul integral al volumului va fi distribuit gratuit bibliotecilor din România şi Republica Moldova”, a precizat pentru MOLDPRES unul dintre organizatorii concertului.

Evenimentul aduce în scenă artişti remarcabili, care conferă grandoare concertului: Orchestra simfonică „REGAL D'ART”, sub bagheta dirijorului și compozitorului Marius Hristescu, artiştii lirici Alexandra Coman (soprana) şi Sorin Lupu (tenor). Concertul va fi moderat de Octavian Ursulescu.

Turneul se va desfăşura: la Botoşani, pe data de 14 mai, ora 19.00, Casa de Cultura a Sindicatelor „Nicolae Iorga”; Bacău, pe 16 mai, ora 19.00, Teatrul de Vară „Radu Beligan”; Iaşi, la 17 mai, la 19.00, la Teatrul Naţional „Vasile Alecsandri” şi la Suceava, pe 18 mai, ora 19.00,  la Casa Sindicatelor.

Eugen Doga s-a născut la 1 martie în 1937 în satul Mocra, raionul Rîbnița. A absolvit Colegiul de Muzică ”Ștefan Neaga”, Conservatorul și Institutul de Arte ”G. Musicescu” din Chișinău. Este autor al unor valoroase lucrări în genul muzicii de estradă, de film și de teatru. A compus o simfonie, cantatele ”Primăvara omenirii" și ”Curcubeul  alb”, muzică la spectacole de teatru, la peste 200 de filme, piese instrumentale de cameră, romanțe, cîntece pentru copii. Eugen Doga a fost distins cu Premiul de Stat, titlul onorific ”Artist al Poporului” și cu ”Ordinul Republicii”. Compozitorul este autorul celebrului vals „Gingaşa şi tandra mea fiară”, desemnat de către UNESCO drept cea de-a patra capodoperă muzicală a secolului trecut.

(Reporter N. Roibu, editor A. Răileanu)

Moldpres

1997-2017 (c) Eugen Doga. All rights reserved.