Eşti aici

INTERVIU Eugen Doga: „Eminescu n-ar fi fost la fel fără acest drac, Veronica Micle“. Adevarul. 13.08.2013

Eugen Doga ne-a vorbit despre spectacolul pe care-l pregăteşte pentru Ziua Limbii Române, noua sa lucrare despre dragostea dintre Mihai Eminescu şi Veronica Micle şi motivele pentru care a ales să-şi înregistreze lucrările departe de Moldova.

„Adevărul“: Maestre, ce ne veţi cânta de Ziua Limbii Române?

Eugen Doga: Săptămâna aceasta facem repetiţii pentru concertul de Ziua Limbii Române, care va avea loc în Piaţa Marii Adunări Naţionale. Din păcate, mulţi solişti şi instrumentişti pe care i-aş dori în acest spectacol sunt plecaţi peste hotare. Voi cânta ceva la pian sau la muzicuţă. Va evolua şi orchestra „Lăutarii“. Vor mai fi naistul Vasile Iovu, baritonul Andrei Jilihovschi şi soprana Olga Busuioc. Ulterior, am să plec la tratament în Cehia, revin la Chişinău, iar apoi merg la Moscova şi la Sankt Petersburg pentru nişte concerte.

Ce surprize ne pregătiţi în aria „Dialogurile dragostei“, pe care o imprimaţi aici, la Chişinău?

Vreau să prezint această lucrare pe 15 ianuarie, de ziua lui Mihai Eminescu. Ce va fi? Am pornit de la ideea de a face o operă, dar nu e. Va fi un spectacol muzical. S-au spus multe despre Veronica Micle, inclusiv faptul că a fost o curvă. Dar în afară de ea, n-am auzit de vreo altă femeie uşoară care să fi scris versuri atât de frumoase. Nu se ştie dacă Eminescu ar fi fost cel pe care-l cunoaştem astăzi fără acest drac care-i strica viaţa, dar care, de fapt, îl îmbia la creaţie. E greu să găseşti în toată opera lui Eminescu un loc unde nu-i fie şi o adiere din această imagine a Veronicăi Micle.

Cui îi veţi încredinţa rolurile principale din această arie?

Acum nu ştiu ce să spun. Nu noi purtăm creaţia, ci ea ne poartă. În lucrarea mea vor dialoga două spirite. Veronica Micle ştiu că era o mezzo-soprană cu voce foarte joasă, dar la mine va fi soprană lirică. Eminescu poate fi interpretat de un bariton.

Şi cum vor arăta decorurile?

La începutul spectacolului, vor fi nişte scene de culoare albastră. Această „Floare albastră“ trece ca un fir roşu prin creaţia lui Eminescu. Mai departe, va fi o scenă foarte puternică, în salonul Veronicăi, unde se aduna toată nobilimea din Iaşi. Aici vor fi cântate romanţe şi versuri ale celor doi poeţi. Scena finală va fi extraordinar de frumoasă, plină de poezie. Am găsit nişte memorii în care e descris cum, aflându-se în preajma pădurii de la Văratec, Veronica Micle admira amurgul, cu un cer sumbru, plin de nori negri. La un moment dat, s-a făcut o gaură printre nori şi a văzut cerul senin şi luminos. Această lumină se conturase în formă de cruce şi acolo, sus, a văzut chipul lui Eminescu. Nu ştiu dacă mai este undeva în literatura universală o scenă atât de intensă şi de frumoasă.

Ce mesaj vreţi să le transmiteţi spectatorilor dumneavoastră prin această lucrare?

Oamenii vor cunoaşte că există aceste două mari personalităţi. Îl vor regăsi pe Mihai Eminescu şi o vor întâlni pe Veronica Micle, care nu-i cunoscută de mulţime. De 23 de ani n-aţi imprimat nimic în Moldova.

De ce aţi plecat în Rusia, şi nu în România?

Nu mă socotesc o barcă cu vâsle. Mă socotesc un vas de croazieră. Vă place, nu vă place, îmi simt puterea şi n-am văzut nave de croazieră care să navigheze pe Bâc sau pe Prut. Toate plutesc pe mări şi oceane. Metropolele au fost întotdeauna atractive. Din secolul XIX şi până acum românaşii s-au afirmat la Paris. În Rusia mă simt foarte bine. Să spun altceva ar însemna să-i trădez pe cei care m-au primit foarte bine acolo. La Bucureşti am avut trei concerte: unul la Sala Radio şi două la Ateneu. Toate au rămas fără urme.

Totuşi, de ce n-aţi putut imprima acasă în tot acest timp?

Aici se lucrează într-un fel, la Moscova - altfel. Nu poţi cere de la broască să miaune sau de la mâţă să facă „oac-oac“. Vreau ca muzica mea să sune aşa cum am conceput-o. Nu sunt Arturo Toscanini (n.r. renumit dirijor italian), dar cred că nici el nu ar trata mai bine decât mine muzica pe care o compun. Chiar şi valsul acela pe care îl ştie toată lumea şi pe care numai în Antarctica nu l-am cântat aici e dirijat foarte prost.

„Societatea noastră e poluată cu manelism. Şi politica, şi finanţele, şi educaţia“ - Eugen Doga

Dirijorul şi compozitorul Sergiu Celibidache spunea că muzica simfonică nu poate fi redată la calitate bună în format digital. Cum credeţi că vă puteţi păstra operele ca să fie accesibile generaţiilor următoare? Aici e o problemă generală. Ca să imprimi muzica, trebuie să o ai. Muzica de astăzi, per ansamblu, nu e muzică. E o suită de sunete care duce la stări negative în loc să aibă o melodicitate care să-i redea ascultătorului o stare de calm, de meditaţie. Avem nevoie de mai multă lumină în inimă, înainte de orice.

Ce muzică ascultaţi acum?

Acum ascult, în primul rând, muzica mea. Mai ascult ariile dirijate de Constantin Silvestri şi de Sergiu Celibidache. Îmi plac foarte mult şi băieţii de la Il Divo (n.r. formaţie internaţională de pop opera). În tinereţe, adunasem vreo 1.500 de viniluri. Aveam muzică italiană, franceză, americană, engleză, germană şi ceva discuri cu muzică românească. Obişnuiam să le ascult după miezul nopţii la pick-up, dar toată colecţia mi-a fost furată. Cred că a fost ceva la comandă. Acum ar fi putut fi vândută la un preţ nebun. Ce părere aveţi despre clasa politică actuală din Moldova? La ruşi e un gen muzical care se aseamănă cu manelele şi pe care-l poţi auzi în toate pieţele.

Cine face aceste manele?

Le fac oamenii agramaţi, inculţi, care vor să facă bani mulţi într-un timp scurt dintr-o mică pasiune. Consider că societatea noastră e poluată cu acest manelism. Şi politica, şi finanţele, şi educaţia. Peste tot am găsit acest manelism, o infecţie care ne-a afectat foarte serios.

Eugen Doga

Vârstă: 76 de ani

Profesie: compozitor

Distincţii: Artist al poporului din URSS (1987), Ordinul Republicii (1997), Medalia de Aur „Omul secolului XX“ (SUA, 1998), Steaua României în grad de Comandor (2004), Ordinul „Pentru merite în faţa Patriei“ (Rusia, 2008) ş.a.

Eugen Doga s-a făcut remarcat, în special, prin coloanele sonore pe care le-a compus pentru filme precum „Lăutarii“, „Şatra“, „Gingaşa şi tandra mea fiară“, „Patul lui Procust“ şi desene animate ca „Maria Mirabela“ şi „Capra cu trei iezi“. Din 1992 este membru al Academiei de Ştiinţe a Moldovei. Anul 2007 a fost declarat Anul Eugen Doga în Moldova.
Adevarul

 

1997-2017 (c) Eugen Doga. All rights reserved.