Usted está aquí

Eugen Doga la ”Crizantema de aur”! Ultima Oră. 14.01.2016

Director artistic al tradiționalului festival al romanței, ”Crizantema de aur” de la Tîrgoviște, cunoscuta interpretă Alina Mavrodin are planuri ambițioase pentru a 49-a ediție, ce va avea loc la sfîrșitul lunii octombrie, cu atît mai mult cu cît de această dată va exista și secțiunea de Creație. Una din direcțiile pe care se intenționează a se merge este readucerea Uniunii compozitorilor și muzicologilor din România (UCMR) între organizatorii festivalului, așa cum este firesc, ceea ce va conferi prestigiu și indiscutabil profesionalism. O alta este legată de tratativele cu TVR pentru a transmite în direct manifestarea, ca pe vremuri, la ediția anterioară fiind difuzate, ulterior, doar pe TVR2, rezumate mai mult sau mai puțin edificatoare, ceea ce este păcat. În fine, cum ”greutatea” unui asemenea festival de uriașă tradiție stă în invitați, un cîștig indiscutabil este cooptarea  în rîndul colaboratorilor a reputatului compozitor din Republica Moldova Eugen Doga, imaginea alăturată surprinzînd momentul cînd cei doi…bat palma. După cum se preconizează, va fi o întreagă seară consacrată binecunoscutului muzician (care va face parte și din juriu), cu romanțele sale cîntate de voci de primă mărime de la Chișinău, dar și din România, cu o parte din celebrele sale valsuri interpretate de orchestră, dar și cu un moment special cu Doga la pian. Nu vor lipsi, firește, titlurile care l-au făcut cunoscut în întreaga lume pe acad. Eugen Doga, Maestru în Artă, Artist al poporului și Om al mileniului, fost deputat, distins cu premiul UCMR în 2006, cînd a împlinit 70 de ani. Recunoașterea mondială, de care aminteam, este probată de includerea în Topul realizat de ”History Rundown” cu cele mai bune 200 de lucrări muzicale din toate timpurile, Doga figurînd în acest clasament cu ”Gramofonul”, pe locul 83, și cu ”Dulcea și tandra mea fiară” pe 94! Acest din urmă vals (interpretat în decembrie 2015 pe scena Ateneului Român de Orchestra medicilor din România, dirijată de Iosif Ioan Prunner, sub titlul ”Valsul mileniului”) a fost apreciat de președintele american Ronald Reagan, mare meloman, drept cel mai bun vals al secolului trecut, a stat la baza fondului muzical al Ceremoniei de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Soci (2014), de deschidere și de închidere ale celor de la Moscova (1980) și a fost inclus pe lista patrimonială UNESCO, fiind considerat drept una din cele 4 capodopere muzicale ale sec. XX! Valsul figurează, sub numele ”Dulcea și tandra mea fiară”, în banda sonoră a filmului ”O dramă la vînătoare”. De altfel, Alina Mavrodin a început demersurile pentru introducerea romanței românești (asemeni fado-ului portughez și șansonetei franceze) pe această listă patrimonială UNESCO. Revenind la Eugen Doga, de notat că el este nu numai extrem de prolific, compunînd muzica pentru peste 200 de filme, dar cîteva din coloanele sonore pe care și-a pus semnătura i-au adus premii importante și sînt cunoscute în întreaga lume: ”Șatra” (O tabără se urcă în cer), ”Lăutarii”, ”Anna Pavlova” (toate în regia lui Emil Loteanu), ”Maria Mirabela” (regia Ion Popescu Gopo), ”Nunta la palat”, ”Dragul meu prieten uitat de timp”, ”Singur în fața dragostei”. Fascinat de poezia bardului național, a scris muzica pentru baletul ”Luceafărul” și e în curs de a definitiva ciclul Eminescu – Micle, incluzînd 50 de cîntece de dragoste. Indiscutabil, prezența lui Eugen Doga la ”Crizantema de aur” 2016, pe scena Teatrului ”Tony Bulandra” din Tîrgoviște, este un mare punct cîștigat pentru Alina Mavrodin, atît de devotată romanței românești.

Octavian URSULESCU

Ultima Oră 

 

1997-2017 (c) Eugen Doga. All rights reserved.