Usted está aquí

Eugen Doga şi Spiridon Vangheli, donatori de carte. Timpul. 12.01.2017

Compozitorul Eugen Doga şi scriitorul Spiridon Vangheli sunt primii donatori de carte pentru biblioteca Direcției cultură a municipiului Chişinău, în contextul Zilei Naționale a Culturii.

Printre cărțile donate, Eugen Doga a menționat volumul „Din istoria secretă a celui de-al doilea război mondial”. Maestrul spune că pe paginile acestei cărți se regăsește inclusiv destinul nostru, al poporului moldovenesc.

Spiridon Vangheli a adus pentru biblioteca Direcției cultură cea mai recentă carte a sa – „Spionul lui Eminescu”. Scriitorul vine și cu o dedicație pentru cititori. „Pentru copiii din orașul Chişinău, ca să înmulțească bucuriile părinților şi bucuriile neamului nostru. Creșteți dragi copii, creșteți mai repede şi scoateți neamul din impas şi să reîntoarceți gloria de altă dată”.

Pentru a avea acces la evenimentele organizate de Primăria municipiului Chişinău cu ocazia Zilei Naționale a Culturii participanții trebuie să doneze o carte.

Ziua Națională a Culturii este marcată, începând cu anul 2012, la 15 ianuarie, data nașterii scriitorului Mihai Eminescu.

Timpul

 

1997-2017 (c) Eugen Doga. All rights reserved.