Usted está aquí

Crezul compozitorului Eugen Doga: Să rămâi tu însuți. Sputnik Moldova. 9.10.2017

În cadrul Festivalului de Film „Întâlnire cu Rusia”, va avea loc premiera filmului dedicat lui Eugen Doga, a anunțat producătorul general al Festivalului, Vladimir Pirojok

CHIȘINĂU, 10 oct — Sputnik, Vladimir Pirojok. Vara trecută am avut norocul să mă aflu împreună cu Eugen Doga în capitala Siberiei — orașul Tiumen și să mă conving încă o dată cu câtă încântare, duioșie și sensibilitate este întâlnit Maestrul, cât de mult este iubit atât în calitate de compozitor, cât și ca purtător al binelui.

„Dialogurile dragostei" — așa și-a intitulat compozitorul programul concertistic alcătuit din creații cunoscute, care au fost ascultate de nenumărate ori, car au trecut proba timpului. Însă muzica unui geniu nu se „uzează" fiind des ascultată, ci, la fel ca moneda de aur, devine tot mai prețioasă odată cu trecerea anilor.

[Eugen Doga]
© SPUTNIK/ ЕКАТЕРИНА ЧЕСНОКОВА
Eugen Doga la 80 de ani - un spectacol omagial de excepție

La apariția Maestrului, publicul adunat în Casa Petroliștilor din Tiumen s-a ridicat imediat în picioare, salutându-l. Iar după concert, tot în picioare, timp de cincisprezece minute, l-au aplaudat, nedorind să se despartă de compozitorul lor îndrăgit.

Eugen Doga a menționat, printre altele, că nu este nevoie să fie privatizat, că Domnia sa nu este proprietatea nimănui. Și maestrul are tot dreptul să considere astfel. Cu toată dragostea sa față de satul său natal Mocra, față de mama sa, cu toată încântarea pe care o simte față de Rusia căreia i-a închinat melodii uluitoare, Doga a devenit deja de multă vreme un fenomen mondial, încercuind cu notele sale muzicale tot mapamondul.

[Compozitorul Eugen Doga.]
© SPUTNIK/ ЕКАТЕРИНА ЧЕСНОКОВА
Doga despre declarația împotriva Rusiei: unde am putut să spun asemenea prostii

Totodată, compozitorul Doga este și un interlocutor minunat, un adevărat maestru al cuvântului. Vizionând filmul, o să vă convingeți de acest lucru.

Maestrul este o persoană unică în cultura mondială, unul dintre cei mai solicitați compozitori ai contemporaneității, fiind autorul celor mai diferite genuri și stiluri muzicale: balet („Luceafărul", „Venacia", „Regina Margo"), operă („Dialogurile dragostei"), peste 100 de compoziții corale și instrumentale, simfonii, șase cvartete, muzică pentru spectacole, peste 260 de cântece (inclusiv pentru copii) și romanțe, valsuri și, desigur, inconfundabila sa muzică scrisă pentru cele 200 de filme.

[Regizorul Emil Loteanu, în timpul filmărilor „O șatră urcă la cer”]
© SPUTNIK/ ТИМОФЕЕВ
Festivalul de Film „Întâlnire cu Rusia”: Moștenirea lui Emil Loteanu

Filmul nostru este despre marea responsabilitate a artistului față de talentul său, despre nedorința și neputința de a se lăsa copleșit de lauri.

Ascultăm vocea Compozitorului. Vedem pe ecran un gânditor care își expune în mod stilizat, metaforic, convingător filozofia vieții. Și atunci, ne dăm seama că doar un mare talent poate crea o muzică ce va dăinui peste trecerea anilor.

Filmul este despre geniu și muzica sa, despre tainele creației și ne dezvăluie un univers aparte, pe nume Eugen Doga. Ne bucură faptul că filmul va fi prezentat în patria eroului nostru.

Sputnik Moldova
 

1997-2017 (c) Eugen Doga. All rights reserved.