Usted está aquí

Eugen Doga, la concertul din PMAN: Toată viaţa visam la aşa o horă şi, în sfârşit, azi, am văzut-o. Publica. 9.05.2018

E spectacol de zile mari în Piaţa Marii Adunări Naţionale. De la mic şi mare, oamenii au venit pentru a celebra 9 mai, Ziua Europei şi Ziua Victoriei. 

Cu un mesaj de felicitare pentru toţi cei prezenţi a venit şi maestrul Eugen Doga, care s-a declarat impresionat de cea mai mare horă dansată vreodată în PMAN: 

"Toată viaţa visez la aşa o horă şi în sfârşit azi am văzut-o. Nu există mai mare fericire decât atunci când lumea se întâlneşte cu cântec şi dansuri şi bucurie pe feţe, zâmbete, chiote. Vă felicit cu această frumoasă sărbătoare care îmbină victoria. Nu cred că era să fie această horă mare dacă nu era această victorie. Şi nu era această frumoasă sărbătoare dacă nu eram noi europeni. Noi suntem aici şi îmi place să cânt acest plai, fiindcă este al nostru. Sunteţi tineri şi frumoşi şi aveţi perspectivă. Hai această perspectivă să o păstrăm şi să o aducem la un bun sfârşit, să devenim într-adevăr europeni, după toate cele care se cuvine", a declarat maestrul Eugen Doga. 
Publica 

1997-2017 (c) Eugen Doga. All rights reserved.