Usted está aquí

Eugen Doga va interpreta în premieră o cântare dedicată Marii Uniri. TRM. 18.11.2018


„Unirea Cea Mare” este titlul „Cantate scenice” de Eugen Doga ce va fi interpretată în premieră absolută în 1 decembrie la Sala polivalentă din Craiova. Evenimentul consacrat Centenarului Marii Uniri de la 1918 este organizat cu sprijinul Primăriei Municipiului Craiova. În scenă se vor urca peste 100 de artişti şi patru solişti: Paul Surugiu (Fuego), Dinu Iancu Sălăjanu, Gheorghe Roşoga şi Cristina Scarlat, iar la pupitrul dirijoral se va afla Dumitru Cârciumaru, relatează Mesager.
Deşi cântată scenică „Unirea cea mare” se află încă în lucru la Opera din Craiova şi Eugen Doga e mereu alături de muzicieni la repetiţii, în această duminică a revenit acasă. L-am găsit la pian, deosebit de inspirat de muzică şi versuri.
 
Compozitorul a fost încântat de propunerea Operei Române din Craiova de a aduce în scenă această creaţie.
 
„Prima dată în viaţă când am avut posibilitatea de a mă desfăşura în vorbirea limbii române cu mijloace muzicale, până acum am scris în alte graiuri, în alte ţări. Desigur multe simţiri transmise din strămoşi au rămas neepuizate şi sunt recunoscător pentru această posibilitate”, a declarat Eugen Doga.
 
Eugen Doga îşi doreşte ca sonorităţile muzicale în armonie cu versurile semnate de Nicolae Dabija şi Ion Diaconescu să trezească spectatorilor o avalanşă de trăiri, emoţii.
 
„Aşi vrea să fie acest cutremur în sală fiindcă această sărbătoare nu este doar calendaristică, ea este sărbătoarea neamului, care trece prin venele noastre. Pentru mine tema aceasta e o durere, aproape o rană, eram precaut, nu cumva să scap ceva din această istorie, din această rană”, a adăugat compozitorul Eugen Doga.
 
Mesajele istorice, cântările sau cum le mai spune Doga „muzicile” din Ţara Românească, din Transilvania, Basarabia şi Bucovina vor răsuna în scenă pe parcursul a două ore şi se vor reuni într-un înălţător tot întreg. În debutul cantatei şi în final va răsuna Imnul lui Mihai Viteazul.
 
„Ce am simţit şi am încercat să transmit este folclorul neamului, folclorul care, nu-i folclor dar devine, uitaţi-vă acest imn al lui Mihai Viteazul. Sunt sigur că-l vor cânta orchestre militare din Republica Moldova şi din România. Ca scop mi-am pus să transmit în sală dragostea celor care au luptat pentru Unire pe câmpul de război, că nu există nimic în viaţa asta dacă nu e dragoste. Dragostea de limbă, dragostea de neam, de pământ, de victorie”, a spus academicianul Eugen Doga.
 
Premiera va avea loc în 1 decembrie, tot atunci va a apare şi un calendar cu 100 de personalităţi ale neamului românesc în care se va regăsi şi Eugen Doga.

TRM

 

1997-2017 (c) Eugen Doga. All rights reserved.