Eşti aici

La Bălți a fost lansată carte despre Eugen Doga cu titlu ”Eugen Doga: perspectiva inversă”. NORDMEDIA. 28.05.2021

Cartea intitulată ”Eugen Doga: perspectiva inversă”, semnată de muzicologul Ion Gagim, doctor habilitat în pedagogie, Maestru în Artă, profesor universitar la Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălți, a fost lansată la Bălți.

La eveniment a participat și maestrul Eugen Doga, care a și insistat ca acest eveniment să aibă loc la Bălți, în incinta Universității de Stat.

Autorul, Ion Gagim a menționat că lucrarea are 224 de pagini, iar spre deosebire de alte volume despre Eugen Doga, apărute în Republica Moldova și în Rusia și care poartă, în fond, un caracter informativ (viața, activitatea, trecerea în revistă a creației compozitorului), nouă apariție are ca subiect muzica maestrului, mesajele pe care le conțin creațiile sale prin sonoritățile pe care le-a turnat compozitorul în partitură și care cuceresc inimile ascultătorilor prin vraja lor.

De aceea, cartea se adresează cititorului nu doar ca „cititor”, ci și ca „ascultător” al creațiilor compozitorului. În acest scop, autorul cărții vine cu prezentarea și comentariile unui șir de lucrări, în intenția de a înlesni perceperea și înțelegerea lor aprofundată.

NORDMEDIA

 

 

1997-2017 (c) Eugen Doga. All rights reserved.