„Familia pentru mine este un port originar unde sunt înscris, unde stau la evidenţă,
unde mi-am lăsat cele mai sfinte simţiri adunate în decursul vieţii,
unde după îndepărtatele şi îndelungatele călătorii prin oceanele vieţii mă pot întoarce,
fiindcă sunt sigur că acolo mă aşteptă, duc dorul după mine şi unde eu mă voi simţi acasă..”
Eugen Doga
Destinul l-a favorizat pe Eugen Doga, iar familia sa minunată stă drept dovadă. Soţia, Natalia Doga, este nu numai „îngerul său păzitor”, ci şi cercetătorul neobosit şi păstrătorul creaţiilor maestrului.
Numele fiicei sale, Viorica, se aseamănă cu omonimele româneşti: vioară (instrumentul muzical) şi vioară (nume de floare: viorică, toporaş, violetă). Viorica nu a ales calea muzicii, dar a devenit un nume important în domeniul regiei de filme documentare dedicate problemelor ecologice. Acest fapt nu trebuie să ne surprindă, de vreme ce şi floarea, „viorica” alege să răsară tot într-un mediu curat. Azi ea încearcă să creeze acest mediu sănătos feciorului său Dominic. El, ca şi mama sa Viorica, ca şi bunelul său Eugen este născut în prima lună a primăverii, în luna martie.
În fiecare zi, unul din posturile TVR din republica Moldova ori din alte oraşe a fostei Uniuni se deschide cu muzica Maestrului E. Doga . Coborând pe csările escalatoarelor metroului din Moscova muzica compozitorului deschide noile zile de lucru a miilor de călători, umplundu-le cu lumină sufletele şi creînd pe buzele lor zâmbete..
1997-2017 (c) Eugen Doga. All rights reserved.