Eşti aici

Orchestra Teatrului Naţional de Operă şi Balet se pregăteşte pentru concertul de pe 31 august, sub îndrumarea lui Eugen Doga. TRM. 29.08.2013

Orchestra Teatrului Naţional de Operă şi Balet se pregăteşte pentru concertul pe care-l va susţine pe 31 august, în centrul Capitalei. Repetiţiile au loc sub îndrumarea compozitorului Eugen Doga. Iar muzicienii vor interpreta piese noi, dar şi cântece îndrăgite deja de public.

În acest an, pe scenă vor urca solişti de operă tineri, selectaţi de către maestrul Eugen Doga. "Problema era ca nu avea aproape cine cânta, pentru că toţi cei mai buni sunt luaţi în alte părţi. Şi când colo, au apărut forte tinere. Grozav! Multe lucrări vor fi pentru prima dată, pe versurile Veronicăi Micle şi ale lui Mihai Eminescu", a menţionat compozitorul.

"Voi interpeta o arie clasică, două piese ale maestrului Doga, şi la sfârşit, toţi împreună vom interpreta Oraşul Meu", a spus Andrei Jilihovschi, solist de operă.

În cadrul spectacolului vor evolua şi micii dansatori Mihai Ungureanu şi Ionela Ţăruş.

În afară de Orchestra Teatrului de Operă şi Balet, pe scena din Piaţa Marii Adunări Naţionale vor evolua mai mulţi interpreţii cunoscuţi, printre care Anastasia Lazariuc, Lidia Botezatu, Radu Dolgan, Gheorghe Ţopa, Cristi Aldea-Teodorovici, Cătălin Josan, precum şi trupa românească "Mandinga".

TRM

1997-2017 (c) Eugen Doga. All rights reserved.