当前位置

Zi consacrată maestrului Eugen Doga la Găvănoasa. Gazeta de sud. 11.12.2017

 Anul 2017 a fost unul semnificativ din punct de vedere cultural pentru Republica Moldova. În acest an, eminentul om de cultură, compozitorul Eugen Doga, Artist al Poporului, Laureat al Premiului de Stat, Cavaler al Ordinului Republicii, academician, a fost sărbătorit în anul jubiliar, la a 80-a aniversare. Cu acest prilej, Ministerul Culturii a anunţat că acest an va fi marcat de o serie de evenimente consacrate domniei sale.

  În ultima lună din an, un eveniment dedicat lui Eugen Doga a fost organizat şi în sudul Moldovei, mai exact, la Găvănoasa, raionul Cahul. 

  Conducerea gimnaziului „Igor Creţu” din localitate a hotărât să organizeze un festival-concurs despre viaţa şi activitatea compozitorului.

  „Ne-am propus să organizăm acest festival încă de la începutul anului şcolar, dar am realizat că nu vom reuşi să anunţăm  din timp instituţiile şi nu vom avea timp să ne pregătim aşa cum trebuie, şi iată am ajuns într-un final să desfăşurăm această activitate acum, la sfârşit de an. Prin intermediul Direcţiei învăţământ Cahul, am distribuit tuturor instituţiilor de învăţământ din raionul Cahul regulamentul şi am menţionat că sunt invitați doar elevi din ciclul primar şi cel gimnazial, pentru că noi nu avem clase de liceu”, a menţionat Tatiana Alexandrova, directoarea gimnaziului „Igor Creţu” din Găvănoasa.

Prin colaborare se naşte succesul

  „Discutând cu directoarea de la Alexanderfeld, am aflat că dumneaei a fost colegă de facultate cu Viorica Doga, fiica maestrului, şi aşa am pornit un alt aspect al activităţii noastre. Am luat legătura cu Viorica, apoi chiar cu maestrul. Din păcate, noi nu am avut îndrăzneala să îl anunţăm din timp că organizăm această activitate. Domnia sa ne-a spus că îi pare rău că nu l-am anunţat cel puţin cu două luni înainte, că ar fi venit, pentru că aici în Moldova nu a mai avut invitaţii în şcoli din mediul rural”, a mai adăugat Tatiana Alexandrova.

  „Salutăm această iniţiativă a gimnaziului-grădiniţă „Igor Creţu”, de a organiza acest eveniment. Eugen Doga este cel care a pus suflet în promovarea educaţiei muzicale, a muzicii în general în instituţiile de învăţământ. Ținând cont că în școli se studiază opera marelui maestru, nouă nu ne rămâne decât să încurajăm această activitate”, a conchis Valeriu Baban, şef adjunct al Direcţiei învăţământ Cahul.

  La festival a fost prezentă şi fiica maestrului Eugen Doga, Viorica. Aceasta a venit de la Bucureşti special pentru acest eveniment, aducând daruri pentru participanţi.

  Eugen Doga s-a născut la data de 1 martie 1937 în satul Mocra, raionul Râbnița, din stânga Nistrului. A studiat la Școala de muzică „Ștefan Neaga” din Chișinău (1951-1955), apoi la Conservatorul de Stat din Chișinău (1955-1960), la clasa de violoncel a lui G. Hohlov și la Institutul de Arte „Gavriil Musicescu” din Chișinău (1960-1965), la clasa de compoziție a profesorului Solomon Lobel.

  Domeniul în care se afirmă cu vigoare și care îi aduce notorietatea internațională este arta componistică. Are la activ mai multe cantate, printre care: „Curcubeul alb”; „Primăvara omenirii”; „Vocea omenească”; poeme simfonice, cum ar fi: „Inima veacului”. A compus o simfonie, piese instrumentale de cameră, romanțe, poemul simfonic „Mama”, ciclul pentru orchestra de estradă „Ritmuri citadine”, ciclul coral „Marș gigant”, 4 cvartete de coarde, cântece de estradă („Codrii mei frumoși”, „Cântec despre orașul meu”, „Cred în ochii tăi”, „Florile dragostei”, „Iubește, iubește”, „Am visat ploaia” etc.), cântece pentru copii („Imn soarelui”, „Fie soare întruna”, „Moș Crăciun” ș. a.). 

  Eugen Doga s-a manifestat plenar și în domeniul muzicii de film, devenind unul dintre cei mai renumiți compozitori ai cinematografiei din spațiul post-sovietic. A debutat la studioul cinematografic Moldova-film în anul 1967, semnând muzica pentru comedia „Se caută un paznic”. A scris muzică pentru mai bine de 200 de filme, printre care „Nunta la palat”, „Singur în fața dragostei”, „Zece ierni pe o vară”, „Explozie cu efect întârziat”, „Durata zilei”, „Casă pentru Serafim”, „Lăutarii”, „Șatra”, „Gingașa și tandra mea fiară”, „Anna Pavlova”, „Patul lui Procust” etc.

  Este semnificativă contribuția sa la dezvoltarea filmului de animație, realizând coloana sonoră a peliculelor „Capra cu trei iezi”, „Maria Mirabela” , serialul „Guguță” ș. a. A semnat muzica pentru spectacolele: „Radu Ștefan, întâiul și ultimul”; „Pe un picior de plai”; „Ce frumoasă este viața”; „Păsările tinereții noastre”; „Sfânta sfintelor”; baletele „Luceafărul” și „Venancia” ș. a.

Gazeta de sud

 

1997-2017 (c) Eugen Doga. All rights reserved.