当前位置

Eugen Doga pregăteşte o nouă şezătoare muzical-literară.TRM. 13.01.2015

Universul poetic eminescian este o inepuizabilă sursă de inspiraţie pentru maestrul Eugen Doga. Primul eveniment pe care-l va organiza în Salonul său muzical în acest an este programat pentru 15 ianuarie, ziua în care vom marca 165 de ani de la naşterea geniului poeziei româneşti. Creaţiile lui vor fi interpretate de elevi de la şcolile muzicale, interpreţi de la operă, formaţia Akord, relatează Mesager.
La început de an, Eugen Doga speră că viitoarea operă „Dialogurile dragostei” îşi va găsi până la urmă susţinători. „Au apărut o serie de romanţe şi arii care vor intra în viitoarea operă. Cred că se va găsi totuşi omul cel care mă va susţine pentru realizarea acestei frumoase idei, pentru trezirea din această amorţire spirituală în care ne aflăm”, afirmă compozitorul.

Eugen Doga avea 20 de ani când a descoperit opera eminesciană. Prima carte, spune el, i-a oferit-o profesorul Alexandru Mişov, tatăl cântăreţei Ludmila Mişov. Alt moment crucial a fost colaborarea cu Emil Loteanu la baletul „Luceafărul”. Deşi pe Doga şi Loteanu îi lega o prietenie spirituală, nu prea şi-au spus cuvinte de laudă. Compozitorul a descoperit abia acum un articol, în care regretatul regizor scria „Eugen Doga, copilul de pe malul Nistrului a devenit compozitor planetar”. După baletul „Luceafărul” , Eugen Doga a compus mai multe romanţe pe versuri eminesciene.

Pe 15 iunie, de ziua trecerii în eternitate a poetului, Eugen Doga vrea să invite solişti de la Iaşi pentru a cânta „Dialogurile dragostei”. „Nu deatâta că acolo sunt mai buni solişti, este simbolic. Acolo, la Iaşi a fost prima ieşire a lui Eminescu în lume, acolo a fost Veronica, acolo a fost capitala istorică a Moldovei. Eu sunt simbolist. Punctul de atracţie este pentru mine Eminescu şi opera lui”, susține Eugen Doga.

Creaţii inspirate din opera eminesciană vor răsuna la toate concertele pe care le va susţine în acest an Eugen Doga. Primul va fi pe 25 ianuarie la Permi.
 

1997-2017 (c) Eugen Doga. All rights reserved.