当前位置

Eugen Doga: as vrea sa am o distinctie pentru longevitate. ong.md. 22.11.2010

De ce Moldova nu este în stare să mențină acasă talentele sale și cum se simt acestea în străinătate, de ce auzim rar muzica lui Doga și ce putem face noi pentru el ne spune chiar maestrul Eugen Doga. Numai la www.allmoldova.com, citiți un interviu de excepție cu unul dintre cei mai talentati oameni pe care ii are acest pamant.
Ati scris muzica pe versurile marelui poet Grigore Vieru, ati scris muzica pentru minunatele filme ale lui Loteanu, ati lucrat cu cei mai talentati oameni ai acestui pamant. Credeti ca exista astazi in Moldova artisti cu care merita sa lucrati?
Eu cred ca sunt artisti cu care se merita de lucrat. Mai exista insa o chestie: statul nu atrage atentie la ceea ce se petrece in societate, iar societatea este complet naucita si ratacita din cauza intoxicarii cu informatie. Cat de curat nu ar fi raul, daca afluentii sunt murdari se murdareste si raul principal. Din pacate, nu putem scapa de acesti afluenti murdari care inca de pe vremuri au venit. Nu sunt impotriva lor, dar vreau ca si noi sa avem albia noastra curata, originala si autohtona. Din cauza acestor afluenti noi am incetat sa vedem raul…
Iata din ce considerente personalitatile despre care m-ati intrebat nu se vad. Pe paginile ziarelor noastre se vad, in schimb, noutati de la Hollywood. Personalitatile noastre, cum este Bodgros sunt date uitarii…noi ce asteptam?! ca cei ramasi sa plece si ei?! Noi observam aceste persoane doar atunci cand ei ne parasesc ori pleaca peste hotare. De exemplu Larisa Bruma – o cantareata extraordinara – unde este ea, cine stie de ea? Nimeni! Noi in schimb ii stim pe cei din Hollywood, Franta, Italia. Dar cati medici excelenti avem, care acum sunt mandria medicinii ruse…eu ii gasesc prin spitale…ultimul timp frecventez mai des aceste institutii…
Avem aici personalitati, dar noi nu stim cum se le atragem de la bun inceput – painea nu iese daca nu pregatesti aluatul si nu il pui in cuptor. Sa nu credeti ca numai la noi este aceasta problema, si in Rusia ea exista. Eu sunt presedintele juriului concursului copiilor talentati. Gasim o sumedenie de copii dotati, pe care ar trebui sa-i preia statul, iar statul din pacate nu face aceasta si ei sunt nevoiti sa plece peste hotare de unde vin cu un nume, bogati si cu o „mare dragoste de patrie”. De ce trebuie sa-i punem sa treaca prin diferite probleme cand am putea organiza toate conditiile necesare in tara?! De exemplu chiar eu, credeti ca am plecat ca nu am ce face aici? De douazeci de ani nu s-a imprimat nici o singura nota de a mea la noi in republica.

В 

Multe din operele dvs sunt inspirate de opera lui Mihai Eminescu. Credeți că muzicaВ  secolului XXI mai poate fi influențată de un mare poet romantic?
Grigore Vieru, de exemplu, a fost o continuitate a lui Mihai Eminescu. De abia acum lumea incepe sa inteleaga aceasta. Atunci cand era in viata avea numai necazuri din cauza presei si in special din partea celei autohtone. Eu am scris foarte multe lucrari pe versurile lui Vieru si ale lui Eminescu. Nu i-am ales special, pur si simplu m-a atras forta lor poetica si creativa. Astfel a aparut si baletul Luceafarul care ocazional s-a imprimat. Dar cand a fost aceasta?! Cu 30 de ani in urma… Nu stiu la ce se gandesc guvernantii. Oare ei chiar cred ca numai cu damigenele de vin si rosiile murate vor uimi lumea. Are lumea si rosii, si vin, si damigene mai bune ca ale noastre, iar ceea ce avem noi – aceasta marfa spirituala de la Dumnezeu – nu o are Europa si lumea intreaga. В Eu am calatorit peste tot in lumea aceasta si nu am vazut nici pe aproape ceea ce avem noi. Unde mai este o asa hora ca la noi, ori calusarii care se trag inca de la romani?! Nu trebuie să cautam de unde ne tragem – de acolo venim, din calusari. Altii spuneau ca Chisinaul ar proveni de la „chisla”…acestia ce sunt savanti? „Chisi” in limba turca inseamna „om” – poftim si toata explicatia!

В 

Ati scris aproape pentru toate genurile muzicale, cu excepția muzicii de operă. De ce?
Eu muncesc la moment asupra unei opere – Dialogurile dragostei. O voi termina in curand. В Sincer, mai degraba o chinui, decat o scriu. Nu m-a intrebat nimeni de ea, toti stiu ca o scriu și В ca odata va fi pusa pe scena. De fapt, singurii care m-au intrebat au fost tatarii. A venit directorul operei din Cazani si m-a rugat sa le ofer lor premiera. Inclusiv din aceasta cauza taraganez. В Luceafarul, de exemplu, nu era sa fie scris nici pana azi, daca nu se tineau de capul meu Danila si Samoila. L-am facut in doua luni si jumatate. Se poate face, dar trebuie acest impuls.

В 

Ce se intampla cu Salonul muzical despre care s-a tot vorbit in 2007, cand am trait anul lui Eugen Doga, si pe urma subiectul a disparut din spatiul public?
Ba chiar din 2006 a fost decizia parlamentului si a guvernului de a aloca banii necesari. E drept că nu am gasit proiectul legii date, deși intreaga conducere se falea ca face totul pentru aceasta.В  Nu s-a facut nimic. Nici un leu nu s-a dat pentru proiectare. Singurii care m-au ajutat au fost primaria municipiului Chisinau in persoana dlui Chirtoaca si S.A. „Ascom”. Dl Iurie Bors m-a ajutat cu niste mobilier. Mai sunt multe de facut. Nu avem nici scara in interior…

В 

Aveți o mulțime de decorații și medalii, sunteți maestru emerit, laureat al Premiului de Stat, artist al poporului al Republicii Moldova și al URSS, ați primit în 1998 medalia de aur “Omul mileniului”, în SUA, ați primit Ordinul „Steaua României”, în grad de Comandor si multe alte onoruri. Ce distinctie ati vrea sa primiti si inca nu vi s-a acordat?
As vrea sa am o distinctie pentru longevitate.

В 

Compozitorul Eugeniu Doga este „cartea de vizită” a Moldovei. Ati facut multe pentru imaginea acestei tari si pentru oamenii de aici. Exista ceva ce am putea face noi, contemporanii dvs, si Moldova pentru ca sa va simtiti aici mai bine?
Sa fie difuzata muzica, sa simt ca aveti nevoie de ea. De cand a aparut problema dreptului de autor au hotarat ca, decat sa plateasca, mai bine nici nu ma dau pe post. Dar cum ramane cu necesitatile spirituale?
Eu consider ca aici e de vina statul, care ar trebui sa faca o lege asemanatoare celei din Franta prin care se impune ca 70% din productia scrisa, difuzata, jucata sa fie autohtona, iar 30% – straina, la un pret dublu sau chiar triplu. Veniturile obținute ar putea fi redirectionate spre dezvoltarea artei autohtone. Cateodata nu simti ca esti la tine acasa: suntem invadati cu productie straina.

В 

Suntem in plina campanie electorala si nu pot sa nu va intreb ce credeti despre tot ce se intampla astazi in tara noastra. In opinia dvs, de ce au nevoie moldovenii si ce ar trebui sa faca pentru o viata mai buna?
Ce ar trebui sa faca?! Sa vina acasa. Daca nu vor veni, atunci vor veni altii la aceste case dupa cum au mai venit in 40, 46 si 49. Eu ii rog sa-si aminteasca daca au uitat. Ar trebui sa votam pentru alianta. Ne place sau nu componenta ei, dar nu avem incotro. В Nu cred ca lui Noe, atunci cand a facut arca, tare ii placeau leii si ursii, dar i-a luat in arca si ei au fost cuminti si nu au papat pe nimeni. As vrea ca pana la alegeri sa ne simtim ca in barca lui Noe si sa nu ne papam unul pe altul si sa iesim cu bine in largul oceanului.
Ion Toma, 22 noiembrie 2010,В AllMoldova

1997-2017 (c) Eugen Doga. All rights reserved.