Eşti aici

Concertul aniversar al maestrului Eugen Doga, organizat cu suportul Guvernului. Guvernul Republicii Moldova. 8.05.2017

Prim-ministrul Pavel Filip a participat duminică, 7 mai 2017, la concertul dedicat aniversării a 80-a de la nașterea compozitorului Eugen Doga. În cadrul evenimentului, organizat sub patronajul Guvernului Republicii Moldova, au fost interpretate cele mai renumite melodii din creația maestrului.

De asemenea, un spectacol aniversar al compozitorului a fost organizat în luna aprilie curent, cu suportul autorităților de la Chișinău, la București, România. În context, Eugen Doga a mulțumit Executivului pentru deschidere și pentru decizia de a susține evenimentele consacrate jubileului său. „Îi mulțumesc personal domnului Pavel Filip, nu doar pentru că a venit la acest concert și m-a onorat cu prezența, dar și pentru că Guvernul condus de dumnealui a decis petrecerea acestui an sub numele lui Doga”, a spus compozitorul.

Amintim că la 25 ianuarie a.c., Cabinetul de miniștri a aprobat o hotărâre privind susținerea desfășurării mai multor activităţi culturale de omagiere a maestrului şi de promovare a creaţiei sale. Astfel, pe parcursul anului urmează să fie montat spectacolul de balet „Luceafărul”, organizate spectacole camerale şi întâlniri de creaţie cu participarea maestrului, precum și editate mai multe publicaţii onomastice. În acest sens, din Fondul de rezervă al Guvernului au fost alocaţi 1,5 milioane de lei.

Eugen Doga s-a născut pe 1 martie 1937 în satul Mocra, raionul Râbnița. Operele sale muzicale sunt înalt apreciate atât în țară, cât şi peste hotare. Maestru Eugen Doga a fost desemnat Laureat al Premiului de Stat, este Cavaler al Ordinului Republicii şi Artist al Poporului.

Guvernul Republicii Moldova

1997-2017 (c) Eugen Doga. All rights reserved.