当前位置

Anul Eugen Doga la Radio Moldova, marcat şi la Bucureşti. TRM. 25.11.2012

Orchestra Simfonică Naţională a Companiei publice “Teleradio-Moldova” va susţine, la Bucureşti, Concertul jubiliar al compozitorului Eugen Doga “Toamna Romantică” astăzi, 25 noiembrie, ora 18:00, informează trm.md.
Evenimentul este prilejuit de aniversarea a 75-a a celebrului compozitor şi va fi găzduit de Ateneumul Român - cea mai importantă sală de concerte din capitala ţării vecine.
 
Vor răsuna celebre melodii pe versurile regretatului poet Grigore Vieru și secvențe muzicale din filmele regretatului regizor Emil Loteanu.
 
Audierea concertului va fi o ocazie de a ne delecta şi cu vocile mai multor vedete din R. Moldova şi România.
 
Eugen Doga, Maestru în artă, Artist al Poporului, face parte din cele 200 de personalități ale lumii, declarate - Om al Mileniului. Elita intelectuală din Sankt Petersburg l-a aşezat pe Eugen Doga alături de George Enescu, în prestigioasa antologie Compozitorii secolului XX .
 
Valsul său “Fiara mea blândă şi tandră” din filmul „O dramă la vânătoare”, în regia lui Emil Loteanu, a fost calificat de preşedintele american Ronald Reagan drept “valsul secolului XX“, iar Fondul UNESCO l-a întrodus între capodoperele secolului trecut.
 
Concertul de la Ateneul Român se înscrie în seria de acțiuni Rezistența Basarabiei (1812-2012). Printre susţinătorii proiectului, sunt: Secretariatul General al Guvernului României, Ambasada Republicii Moldova la București, Asociația de dezvoltare pentru România, Uniunea Culturală a Românilor Basarabeni Vatra Neamului.
 
Evenimentul va fi transmis în direct la Radio Moldova şi TV Moldova 1.
TRM

1997-2017 (c) Eugen Doga. All rights reserved.