Eşti aici

EXCELENŢĂ PENTRU EMINESCU: TEIUL DE AUR ŞI TEIUL DE ARGINT- PREMIILE EDITURII GEEA. VIVAfmBotosani. 16.06.2017

Sala Mihai Eminescu a Hotelului Rapsodia Botoşani a strălucit, la propriu, astăzi, între medaliile conferite de Editura Geea la Gala decerării Premiilor Eminescu „Teiul de Aur” şi „Teiul de Argint” oamenilor de cultură şi artă care şi-au dedicat munca şi viaţa lui Eminescu.

Personalităţi din ţară dar şi din Ucraina sau Republica Moldova au intrat astăzi în istoria celor 16 ediţii ale acestui proiect prin care sunt aduse, în faţa publicului, şi alte modalităţi de exprimare a operei eminesciene, prin arte vizuale, literatură, colecţii, numismatică, muzică, dans sau folclor.

Augustin Eden, preşedintele juriului: Audio Player

La decernarea Premiilor Eminescu Teiul de Aur şi Teiul de Argint au participat, astăzi, în calitate de invitaţi de onoare, compozitorul Eugen Doga şi balerinii Tatiana şi Nicolai Nazarchevici din Republica Moldova, care au dansat, în premieră în faţa compozitorului, pe un fragment din creaţia sa, opera Luceafărul.

Premiul EMINESCU şi MEDALIA „ TEIUL DE AUR” a fost acordat pentru Literatură lui NICOLAE GEORGESCU din Bucureşti, pentru Arte vizuale artistului ATENA SIMIONESCU din Iaşi iar pentru Colecţii şi Colecţionari Episcopului Alexandriei și Teleormanului GALACTION STÂNGĂ.

ATENA SIMIONESCU, grafician: Audio Player

NICOLAE GEORGESCU, eminescolog: Audio Player

Premiul EMINESCU şi MEDALIA „TEIUL DE ARGINT” a fost decernat pentru Arte Vizuale LIVIU ŞOPTELEA, Botoşani,  pentru Colecţii şi Colecţionari  IVAN SILVIU MIHAI din Odobeşti şi LUDVIC SCHIBINSCHI din Botoşani, pentru dans balerinii TATIANA ŞI NICOLAI NAZARCHEVICI din Chişinău şi pentru folclor ILIE CARAŞ din Cernăuţi.

Omul mileniului, compozitorul EUGEN DOGA din Chişinău a fost distins cu Premiul EMINESCU, DIPLOMA ÎN RANG DE EXCELENŢĂ şi MEDALIA „ TEIUL DE AUR” pentru muzică.
Aceleaşi distincţii au fost acordate publicistului şi cercetătorului literar MIRCEA LUTIC din Cernăuţi.

Compozitorul EUGEN DOGA: Audio Player.

Iniţiatorul proiectului, Elena Condrei, şi-a lansat, cu această ocazie, volumul de carte „Arheul eminescian la Cernăuţi – interviuri cu Academicianul Vasile Tărâţeanu” din seria EMINESCU NESTINS.

VIVAfmBotosani

1997-2017 (c) Eugen Doga. All rights reserved.