Вы здесь

Eugen Doga

Compoziţiile îi poartă numele pe toate meridianele globului, dar acasă parcă răsună mai frumos. Academia de Ştiinţe din Moldova a găzduit o conferinţă ştiinţifică internaţională despre creaţia artistică a compozitorului Eugen Doga, care a împlinit recent 80 de ani.

Compozitorul academician Eugen Doga a devenit primul cavaler al Medaliei de Aur „Meritul Ştiinţific”, decernată de Academia de Ştiinţe a Moldovei (AŞM).

Ceremonia de înmânarea a distincţiei a avut loc joi, 4 mai 2017, în cadrul unei Conferinţe ştiinţifice internaţionale, organizată cu prilejul aniversarii a 80-a de la naştere maestrului.

Chişinău, 4 mai /MOLDPRES/. Institutul Patrimoniului Cultural al Academiei de Ştiinţe a Moldovei în parteneriat cu Ministerul Culturii a organizat astăzi conferinţa ştiinţifică internaţională „Reverberaţii  universale”, prilejuită de aniversarea 80-a a naşterii compozitorului Eugen Doga, Artist al Poporului, membru titular al AŞM, membru de onoare al Academiei Europene de Științe și Arte, informează MOLDPRES.

În data de 26 aprilie a.c. în sala Ateneului Român din București a fost  una din cele mai frumoase sărbători din viața mea, concertul consacrat jubileului meu cu genericul ”80  de primăveri”.

Aduc cele mai profunde mulțumiri  Guvernului Republicii Moldova în frunte cu domnul Premier Ministru Pavel Filip, Ministerului culturii în frunte cu D-na Monica Babuc, Ministerului culturii și identității Naționale a României în frunte cu D-l Ionuț Vulpescu, Ambasadei Republicii Moldova la  București în frunte cu d-l Ambasador Mihai Gribincea pentru organizarea și susținerea acesui proiect.

Muzicianul Eugen Doga, considerat de specialiști unul dintre cei mai mari compozitori ai lumii contemporane, va susține, pe 16 mai, un concert extraordinar aniversar la Botoșani.

Doga va pune în scenă spectacolul 'Dialogurile dragostei ...' pe versurile poeților Mihai Eminescu și Veronica Micle.

Potrivit organizatorilor, maestrul Eugen Doga va fi acompaniat de o orchestră simfonică formată din cei mai buni instrumentiști de la filarmonicile din România. Își vor da, de asemenea, concursul, soprana Alexandra Coman și tenorul Sorin Lupu.


În semn de omagiu pentru talentul și bogata activitate de creație a ilustrului compozitor, dar și cu ocazia aniversării a 80 de ani de la naștere, anul 2017 a fost declarat în Republica Moldova Anul Doga. Cu acest prilej, pe parcursul anului au fost preconizate și organizate un șir de manifestări culturale, menite să pună în valoare creația maestrului.

Muzicianul Eugen Doga, considerat de specialiști unul dintre cei mai mari compozitori ai lumii contemporane, va susține, pe 16 mai, un concert extraordinar aniversar la Botoșani.

Doga va pune în scenă spectacolul 'Dialogurile dragostei ...' pe versurile poeților Mihai Eminescu și Veronica Micle.

Cu dragoste și dor de Oameni... 
-astfel s-ar putea defini  genericul nerostit al evenimentului,  care a avut loc  la 26 aprilie 2017 în Sala Mare a Ateneului Român din București. 

Pe data de 26 aprilie curent, ora 19.00, la Ateneul Român din București va avea loc un spectacol omagial de gală ”Eugen Doga. 80 de primăveri”.

Premieră în lumea muzicii! Marele compozitor Eugen Doga a lansat o carte de note. Volumul „Dialogurile Dragostei” conține 25 de romanţe, compuse în ultimii cinci ani. Cartea a fost inspirată din iubirea cutremurătoare pentru Veronica Micle a marelui poet român Mihai Eminescu.

Concert de Gală 
EUGEN DOGA „80 DE PRIMĂVERI”

BILETE

DIRIJOR  – DUMITRU CÂRCIUMARU

PARTICIPĂ:

ANASTASIA LAZARIUC

IURIE SADOVNIC

MARIANA BULICANU

ANA CERNICOVA

VITALIE ADVAHOV

ANA MARIA DONOSE, Iasi,  Romania

TRUPA AKORD

TANIA CERGA

VASILE IOVU

VIRGINIA SÎRCU

ORCHESTRA ȘI CORUL TNOB MARIA BIEȘU

Fifty-two songs and romances composed by master Eugen Doga, who drew his inspiration from  the poems of Mihai Eminescu and Veronica Micle, will be included in the two volumes of the notes book “Dialogues of love”. The first volume with 25 songs was launched at the National Philharmonic in Chisinau as part of a performance featuring that most representative compositions of Eugen Doga in the evening of April 19, IPN reports.

Cincizeci și două de cântece și romanțe, semnate de maestrul Eugen Doga, inspirate din creația lui Mihai Eminescu și Veronica Micle se vor regăsi în cele două volume de carte „Dialogurile dragostei”. Primul volum, ce conține 25 de piese, a fost lansat în seara zilei de miercuri, 19 aprilie, la Filarmonica Națională din Chișinău, în cadrul unui spectacol cu cele mai reprezentative creații ale maestrului Eugen Doga, transmite IPN.

„Dialogurile dragostei”, o culegere a celebrului compozitor Eugen Doga, a fost lansată în cadrul unui spectacol grandios.

Evenimentul s-a desfăşurat la Filarmonica Naţională „Serghei Lunchevici” din Chişinău.

TVR - VIDEO 

Eugen Doga continuă să îmbogăţească cultura ţării noastre.

În premieră, marele compozitor a lansat o carte de note. Volumul conţine 25 de romanţe, compuse în ultimii cinci ani şi au fost inspirate din iubirea poetului Mihai Eminescu şi Veronica Micle. Cartea întitulată "Dialogurile Dragostei" prezintă noi arii muzicale pentru versurile marilor poeţi. 

Pentru prima data la Chişinău va fi lansată cartea de arii şi romanţe „Dialogurile dragostei", volumul I, muzică semnată de compozitorul Eugen Doga şi inspirată din iubirea cutremurătoare a marelui nostru poet Mihai Eminescu şi Veronica Micle, transmite Romanian Global News.

Evenimentul va avea loc:

Miercuri, 19 aprilie, 2017

ora 18:00

la Filarmonica Naţională „Serghei Lunchevici"

Din Chişinău

Marele compozitor Eugen Doga a lansat o carte de note. Volumul conţine 25 de romanţe, compuse în ultimii cinci ani. Maestrul susţine că s-a inspirat din iubirea poetului Mihai Eminescu şi a Veronicăi Micle. Cartea întitulată "Dialogurile Dragostei" prezintă noi arii muzicale pe versurile marilor poeţi.

Evenimentul de lansare a avut loc la Filarmonica Națională "Serghei Lunchevici". Piesele maestrului au fost interpretate de mai mulţi artişti şi elevi ai Liceului "Ciprian Porumbescu" acompaniaţi de orchestra simfonică a Operei Naţionale.

A muncit timp de ani de zile ca aceasta sa vada lumina tiparului.

Inspirat din povestea de dragoste lui Mihai Eminescu si Veronica Micle, Eugen Doga lanseaza astazi cartea de arii si romante “Dialogurile Dragostei”. Maria Onica a fost la Filarmonica Nationala si ne-a oferit mai multe detalii. 

PRO TV - VIDEO

La Chişinău va avea loc astăzi, 19 aprilie 2017, ora 18.00, o PREMIERĂ mult aşteptată de celebrul compozitor Eugen Doga, va fi lansată prima carte de note editată în patria sa, toate creaţiile fiind în limba română şi toate sub semnul personalităţii de geniu, care i-a marcat viaţa şi opera, Mihai Eminescu.

Pentru prima data la Chișinău va fi lansată cartea de arii și romanțe „Dialogurile dragostei”, volumul I, muzică semnată de compozitorul Eugen Doga și inspirată din iubirea cutremurătoare a marelui nostru poet Mihai Eminescu şi Veronica Micle. Evenimentul va avea loc miercuri, 19 aprilie, ora 18.00, la Filarmonica Națională "Serghei Lunchevici”. 

Un turneu artistic al academicianului Eugen Doga va fi organizat în luna mai în patru oraşe din România. Astfel, opera ambasadorului culturii române şi universale va putea fi auzită în Botoşani, Bacău, Iaşi, Suceava din România, transmite Moldpres.

Potrivit sursei, organizatorul evenimentului este Asociaţia Culturală „REGAL D'ART”. Aceasta menţionează că spectrul variat al genurilor abordate demonstrează interesul compozitorului pentru cele mai diverse modalităţi de exprimare sonoră, pentru zone tematice şi stilistice diferite.

Chişinău, 24 mar. /MOLDPRES/. Asociaţia Culturală „REGAL D'ART” va organiza în luna mai un turneu artistic în oraşele Botoşani, Bacău, Iaşi, Suceava din România, avîndu-l ca protagonist pe academicianul Eugen Doga, Artist al Poporului, supranumit ambasador al culturii române şi universale, desemnat drept una dintre cele două sute de mari personalităţi ale lumii din toate timpurile, informează MOLDPRES.

Asociaţia Culturală ,,Regal D'Art” organizează pe data de 18 mai 2017, de la ora 19.00, la Casa de Cultură a Sindicatelor Suceava, în premieră absolută, concertul extraordinar aniversar ,,Dialogurile dragostei...”, avându-l ca protagonist pe academicianul Eugen Doga, „Maestru emerit al artei”, „Artist al poporului”, „Omul mileniului”, ambasador al culturii române şi universale, una dintre cele două sute de mari personalităţi ale lumii din toate timpurile.

Asociaţia Culturală "REGAL D'ART" continuă prin proiectele culturale promovate să plaseze arta pe locul meritoriu, organizând pe data de 14 mai 2017, ora 19.00, la Casa de Cultură a Sindicatelor "Nicolae Iorga" Botoșani, în premieră absolută, Concertul Extraordinar Aniversar avându-l ca protagonist pe academicianul EUGEN DOGA, "Maestru emerit al artei", "Artist al poporului", "Omul mileniului", ambasador al culturii române şi universale, una dintre cele două sute de mari personalităţi ale lumii din toate timpurile.

Ambasada Ungariei a organizat astăzi o expoziție cu ocazia aniversării a 80-a a eminentului om de cultură, Eugen Doga. Expoziția sub genericul „Armonii ale muzicii și picturii” a prezentat lucrările Veronicăi Iftodi și Gheorghe Lisița.

Expoziția a fost însoțită de discursurile Ambasadorului Ungariei la Chișinău Matyas Szilagyi, a Veronicăi Iftodi și Gheorghe Lisița. Totodată, cei prezenți la eveniment s-au putut delecta cu muzică de pian și vioară.

Chişinău, 13 mar. /MOLDPRES/. O expoziţie de pictură a artiştilor plastici Gheorghe Lisiţa şi Veronica Iftodii, dedicată compozitorului Eugen Doga la 80 de ani de la naştere, a fost vernisată astăzi la Galeria de Artă a Ambasadei Ungariei la Chişinău, informează MOLDPRES.

La eveniment au participat Ambasadorul Ungariei  în R. Moldova, Mátyás Szilágyi, diplomaţi, artişti plastici, scriitori şi ziarişti.

Страницы

1997-2017 (c) Eugen Doga. All rights reserved.