当前位置

Compozitorul Eugen DOGA: „Nu există durere străină și ar trebui să fim uniți, iar de ziua mea nu-mi doresc decât pace”. Academia de Științe a Moldovei. 3.03.2022

Cu un mesaj de pace prin muzică și-a sărbătorit compozitorul academician Eugen Doga cea de-a  85 primăvară. Într-un concert omagial, dedicat îndrăgitului artist, la 1 Martie, de fapt, s-a scris istorie. E primăvară în calendar și ne-am obișnuit deja că primăvara începe cu maestrul Doga, este ziua în care marele compozitor este sărbătorit de toată țara. Un concert de zile mari, am spune, judecând după unicitatea compozitorului universal, dar și prezența în scena a Orchestrei Naționale Simfonice a Companiei Teleradio Moldova, condusă de acad. Gheorghe Mustea, Orchestrei Naționale de Muzică Populară „Lăutarii”, în frunte cu virtuosul Nicolae Botgros, dar și mărimea soliștilor invitați în spectacol. Totuși, și afară și în suflete, în aceste zile resimțim și altceva, de aceea maestrul Doga, de pe scena Palatului Național, a îndemnat la Pace, dorindu-și ca viorele pe care le țin instrumentiștii în mână să cânte în continuare și să nu se transforme în arme. Acum, când tânjim mai mult după tâlcuirea vremurilor, înțelegem și noi că pacea, acea valoare care dispăruse cumva din spectrul nostru de valori, a devenit azi mai râvnita ca niciodată. În aceste zile orice om iubitor de pace, din orice colț al țării, dar și al lumii poartă în gând și suflet speranța de pace.

La spectacolul aniversar au participat președintele Parlamentului, Igor Grosu, prim-ministrul Natalia Gavrilița, ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene, Nicu Popescu, ministrul Culturii, Sergiu Prodan, care au adresat mesaje de felicitare maestrului Eugen Doga. „Pe 1 martie, noi moldovenii, ne oferim unul altuia mărțișoare, alb și roșu, în semn de dragoste, în semn de pace și în semn că vine primăvara. Anul acesta, cu câteva zile în urmă, ne-am trezit într-o lume schimbată, într-o lume în care avem război, chiar în vecinătatea Moldovei și în această zi am considerat că este potrivit să începem împreună cu Președinția, împreună cu Parlamentul, împreună cu societatea civilă, și mai cu seamă cu frumoșii noștri oameni de creație o campanie pentru pace. Noi, moldovenii, suntem un popor pașnic și iubitor de cultură. Și este simbolic că pe 1 martie noi îl celebrăm pe maestrul Doga, care este poate cel mai important contribuitor moldovean în patrimoniul cultural mondial”, a menționat în mesajul său prim-ministrul Natalia Gavrilița, dorindu-i artistului multă sănătate și liniște, pentru a avea inspirație mulți ani înainte.

Ministrul Culturii, Sergiu Prodan a remarcat, în discursul său că cea mai puternică armă pe fața pământului este arta, iar cu această armă (indicând spre artiștii din scenă) putem cuceri o lume întreagă. Ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene, Nicu Popescu a reliefat, la rândul său, că Eugen Doga este cel mai important, cel mai eficace diplomat al țării noastre, care ne-a făcut cunoscuți în toată lumea. De aceea, oficialul a considerat o onoare de a-i acorda compozitorului Eugen Doga „Ordinul Diplomatic de gradul I”.

„Buna seara, dragii mei. Ce fericire, ce norocoși suntem noi că ne vedem. Că ne vedem în pace. Dă Doamne să fie această întrevedere a noastră în continuu dorită, simțită, trăită și fericită”, a spus maestrul Doga cu o voce tristă, în care se citea și o mare durere în suflet pentru tot ce se întâmplă acum cu noi, dorind ca acest concert să fie ca un mesaj adresat tuturor iubitorilor de pace, dar și ca un mesaj către cei care ne zdruncină lumea. Artistul a mulțumit oficialilor pentru mesajele de felicitare, exprimând gratitudine dirijorilor Gheorghe Mustea și Nicolae Botgros și colectivelor pe care le conduc, soliștilor care îi cântă creațiile, celor care dau viață notelor moarte care nimic nu înseamnă fără ei și, firește, publicului drag care vine cu dragoste de fiecare dată să-l vadă și să-i asculte muzica. „A răsunat aici cuvântul „armată”, dar la noi armata e cu alte instrumente care cântă și care ne aduc fericirea. Vedeți cum stau instrumentiștii cu viorile? Eu aș dori să ne ferească Dumnezeu să schimbăm cumva aceste instrumente pe arme. Să cântăm, totuși, la viori, pentru că ele ne mângâie sufletele care sunt dornice de mângâiere. Noi suntem în ultima vreme foarte-foarte înstrăinați. Și degeaba. Haideți să ne vedem mai des, iar pentru aceasta să ne rugăm să ne dea Dumnezeu Pace. Ca să ne putem întâlni”, a îndemnat compozitorul și Ambasadorul Păcii Eugen Doga, fiind aplaudat îndelung de publicul spectator. „Nu există durere străină și ar trebui să fim uniți, iar de ziua mea nu-mi doresc decât pace”, a mai spus compozitorul, relevând că muzica este, de fapt, cea care îl ajută să depășească aceste zile complicate.

Alături de compozitorul omagiat Eugen Doga, pe scena palatului Național au  evoluat Orchestra Națională Simfonică a Companiei Publice „Teleradio-Moldova”, dirijată de maestrul Gheorghe Mustea, Orchestra Națională „Lăutarii”, condusă de maestrul Nicolae Botgros, Angry Band, conducător - Valentin Șchirca, Capela Corală „Doina”, dirijor - Ilona Stepan, Corul „Vocile primăverii”. Pe lângă îndrăgiții artiști din Chișinău - Dumitru Mâțu, Ana Cernicova, Vasile Iovu, Brio Sonores, Cătălin Josan, Cristina Scarlat ș.a., în spectacol au fost invitate și cunoscutele artiste din România, Ana Maria Donose și Paula Seling.

Spectacolul a început cu secvențe din baletul „Venancio” de Eugen Doga, prezentat într-o viziune modernă de grupul de balet de la Teatrul de Operă și Balet, Black & White. Au fost interpretate creațiile pe versurile poeților Mihai Eminescu, Veronica Micle, Grigore Vieru, Gheorghe Vodă, Ion Podoleanu ș.a. - „Sonet”, „Să țin încă o dată”, „Floare albastră”, „Ochiul tău iubit”, „De-aș putea numai o clipă”, „Rugă”, „Măicuța mea”, „Orice femeie e frumoasă”, „Sârba”, Lie ciocârlie”, „Nunta veselă”, „Și te urăsc”, „Codrii mei”, „Pârâiașul” „Cascada de Paris”, „Maria-Mirabela”, „Orașul meu”, „Hora Prieteniei”, maestrul Doga interpretând la pian renumitele valsuri „Gramofon” și „Gingașa și tandra mea fiară”. Pe tot parcursul spectacolului, pe imensul monitor instalat în scenă, apărea cuvântul PACE și NU RĂZBPOIULUI, inclusiv în culorile drapelului ucrainean, în toate limbile.

Eugenia Tofan,

AȘM

Academia de Științe a Moldovei

Tags: 

1997-2017 (c) Eugen Doga. All rights reserved.