当前位置

Eugen Doga

Eugen Doga: „Este o sărbătoare pentru mine, o sărbătoare și o mulțumire care o să mă întărească pe mine ca om, ca cetățean, ca patriot, la urma urmei, de ce nu, fiindcă această înaltă apreciere se referă nu doar la mine personal,  se referă la un cetățean al acestui pământ și, până la urmă, la un cetățean care a adus un aport esențial în cultura și dezvoltarea culturii ruse”.

„În cântecul lui Doga se poate trăi şi visa” afirma regretatul Grigore Vieru, iar Emil Loteanu îl numea „Compozitor planetar”. Acestea şi alte mărturii, sute de fotografii, destăinuiri ale marelui compozitor le descoperim în noua carte intitulată neobişnuit, sugestiv şi foarte atractiv „ABCDOGA”. Volumul a fost lansat astăzi la Salonul Internaţional de carte pentru copii şi tineret, relatează Mesager.

Lansarea a debutat cu momente muzicale deosebite din creaţia lui Eugen Doga, dar şi printr-o călătorie imaginară prin biografia marelui compozitor  desprinsă din cartea „ABCDOGA”.

Maestrul Eugen Doga este astăzi omagiat. Celebrul compozitor îşi serbează cea de-a 82-a aniversare.

Eugen Doga s-a născut în anul 1937, în satul Mocra, din raionul Râbniţa. Numele său este inclus în lista celor mai importante 200 de personalităţi ale lumii. El a semnat coloana sonoră a peste 200 de filme, iar "Gingaşa şi tandra mea fiară" este recunoscut drept cel mai frumos vals de dragoste din lume.

Maestrul Eugen Doga își sărbătorește la 1 martie ziua de naștere. Eugen Doga s-a născut în 1937, în satul Mocra, din stânga Nistrului. A absolvit Colegiul de Muzică ”Ștefan Neaga”, Conservatorul și Institutul de Arte ”G. Musicescu” din Chișinău. Este autorul a sute lucrări muzicale de estradă, film și de teatru, balet, piese instrumentale de cameră, romanțe, cântece pentru copii. Celebrul vals „Gingaşa şi tandra mea fiară”, a compozitorului Eugen Doga, a fost desemnat de către UNESCO drept cea de-a patra capodoperă muzicală a secolului XX.

Chişinău, 1 mar. /MOLDPRES/. Cea de-a 53-a ediție a Festivalului Internațional de Muzică „Mărțișor-2019” a fost inaugurată în această seară. La eveniment a participat prim-ministrul Pavel Filip. În acest an, spectacolul se desfășoară sub genericul „În duet cu primăvara”, transmite MOLDPRES cu referire la Direcţia comunicare și protocol a guvernului.

Primăria Chişinău l-a omagiat astăzi, 1 martie 2019, pe maestrul Eugen Doga, Cetățean de Onoare al municipiului Chișinău, la frumoasa-i vârstă de 82 de ani.

Distinsul compozitor a primit flori și felicitări din partea primarului general interimar, Ruslan Codreanu, care i-a urat mulți ani, cu  sănătate și să ne ducă şi mai departe faima în lume, prin creaţia sa.

Eugen Doga: „Dragostea ne va ține, ne va aduce prietenie, ne va aduce pace, ea ne va împăca, fiindcă dragostea nu poate să ne aducă altceva decât frumosul și binele, ea este foarte concentrată într-un anumit specific, făcând lumea mai bună”.

Vals, romanţe şi spirit românesc. Zeci de oameni au ales să petreacă Drogobetele cu muzică. Atmosfera feerică a fost asigurată de creaţiile lui Eugen Doga, dar şi de discuţiile cu renumitul compozitor.

Spiritul şi tradiţiile româneşti au adus împreună mai mulţi iubitori de frumos la o seară de suflet cu maestrul Eugen Doga.
 
Compozitorul spune că Dragobetele nu are încă o piesă care să reprezinte sărbătoare, dar va încerca să suplinească acest gol. 

22 был прекрасный вечер в день праздника любви  Dragobete в Салоне Eugen  Doga. Играли и пели  артисты, а также дети дошколята. Присутствовали много известных гостей,  а также хозяин вечера Евгений  Дога.

Celebrul compozitor Eugen Doga s-a lansat şi în literatură. Maestrul a publicat o carte pentru copii intitulată Prietenii mei Dragi, care conţine două poveşti despre o pisică şi un câine. Aceasta a fost lansată la Biblioteca Municipală Bogdan Petriceicu Hasdeu, în cadrul proiectului Chişinăul Citeşte.

Eugen Doga: „Nu cred că avem multe personalități care merită să reprezinte cultura națională, dar Eminescu este tot și toate”

Prime Minister, Pavel Filip, participated on 15 January evening at the creative evening of Eugen Doga.

The house of the artist opened its doors for all culture lovers. These ones reflected upon national values ​​and paid homage to the Morning star of Romanian poetry – Mihai Eminescu. "It was a wonderful end of the day. I have always said that I am a consumer of culture and I respect very much the ones which make it," said Prime Minister at the ceremony.

Prim-ministrul Pavel Filip a participat, în seara zilei de ieri, 15 ianuarie la serata de creație a maestrului Eugen Doga.

Casa artistului și-a deschis larg porțile pentru toți iubitorii de cultură. Aceștia au reflectat asupra valorilor noastre naționale și au adus un omagiu Luceafărului poeziei românești – Mihai Eminescu.

În 15 ianuarie 2019, celebrăm 169 de ani de la naşterea poetului nepereche Mihai Eminescu.

Aşadar, marți, 15 ianuarie, începând cu ora 11.00, va avea loc ceremonia depunerii de jerbe de flori la statuia lui Mihai Eminescu din fața Teatrului National Cluj-Napoca, cu ocazia omagierii memoriei Poetului Naţional şi a sărbătoririi Zilei Naționale a Culturii Române.

15 JANUARY 2019, ORA 12:00

FREE ENTRANCE

The Songs and Poems Recital marks both the birthday of our national poet – Mihai Eminescu (1850-1889) and the cellebration of the National Cultural Day. Featuring a songs repertoire belonging to the renowned composer Eugen Doga, based mainly on Veronica Micle’s (the ,,Romanian Poetry’s Lucifer’s” lover) verses, the two vocal soloists and the accompanying pianists will leave behind the Romanian National Opera in Cluj-Napoca’s stage in order to wrap the foyer with lyrical sonorities that will delight your hearing.

În acest an, compozitorul moldovean Eugen Doga, în afară de muzică, a scris și cărți.

CHIȘINĂU, 26 dec – Sputnik. Un concert în Nijni Novgorod, o carte la București, iar sărbătorile de iarnă - la Chișinău. Acestea ar fi pe scurt rezultatele din anul precedent ale compozitorului Eugen Doga. Despre aceste lucruri el a discutat cu Corespondentul Sputnik Moldova.

Poliția Națională a lansat proiectul „Oamenii de succes inspiră!”, transmite CURENTUL.

Potrivit șefului adjunct al Poliției Naționale, Gheorghe Cavcaliuc, acest proiect va contribui la cunoașterea mai bine a personalităților notorii din țară, care prin propriul exemplu vor inspira polițiștii să devină mai buni în ceea ce fac.

„Sunt ferm convins, că această activitate și viziunea oamenilor notorii care au avut un parcurs deloc ușor în viață, dar au reușit, va contribui la:

Compozitorul Eugen Doga a primit Premiul CentenArt pentru promovarea culturii române și spiritului identitar în Europa. Valoarea premiului constituie 10 mii de lei românești. Gala CentenArt a avut la 7 decembrie la Muzeiul Național al Literaturii Române din București. 

Foto: impacttv.md

Alte 10 personalități ale culturii și artei române din diaspora s-au bucurat de aceste premii.  

Compozitorul Eugen Doga a fost premiat în cadrul Galei Euro CentenArt - eveniment cultural organizat zilele trecute la Muzeul Național al Literaturii Române din București, alături de alte 10 personalități ale culturii și artei din diaspora română din Europa.

Compozitorul Eugen Doga a fost premiat în cadrul Galei Euro CentenArt - eveniment cultural organizat zilele trecute la Muzeul Naţional al Literaturii Române din Bucureşti, care a presupus premierea a 11 personalităţi ale culturii şi artei din diaspora română din Europa.

Vineri, 7 decembrie 2018, ora 14:00, în Sala Perpessicius a Muzeului Național al Literaturii Române din București (str. Nicolae Crețulescu, nr. 8), a avut loc GALA EURO CENTENART, un proiect finanțat de Ministerul Culturii și Identității Naționale și selectat de Comisia interministerială dedicată sărbătoririi Centenarului Marii Uniri de la 1 decembrie 2018.  GALA EURO CENTENART este un proiect ce marchează sărbătorirea Centenarului Marii Uniri de la 1 decembrie 2018 prin premierea a 11 personalități ale culturii și artei din diaspora română de pe cuprinsul Uniunii Europene.

Maestrul Eugen Doga a susținut un concert dedicat Centenarului Marii Uniri, pe  1 decembrie, la Craiova.

Spectacolul extraordinar „Unirea cea Mare”, eveniment al Operei Române Craiova, a avut loc la Sala Polivalentă și a reunit reunit peste 100 de artiști, Orchestra, Corul și Baletul Operei Române Craiova.

La Alba Iulia se inaugurează, astăzi, un monument cu o capsulă a timpului ce va fi deschisă peste 100 de ani și conține scrisori către România anului 2118.

Printre cei care au transmis mesaje celor care vor fi în România peste 100 de ani se numără și maestrul Eugen Doga, precum și fostul viceminstru al Mediului, Dorin Dusciac. „Visul nostru suprem este de a scrie și de a cânta imnul Marii Uniri, gloria împlinirii visurilor strămoșilor noștri, care ne-au lăsat pământurile întregite...”, a scris Eugen Doga. 

Prin activitatea mea ca persoană de artă, încerc să adun lumea dar nu s-o dezbin. Nu este model ceea ce fac, dar eu prin muzica mea încerc să unesc lumea.
Eugen Doga

Vals "Gramofon" - flash mob
Aeroportul Internațional Henri Coandă București.
Orchestra Teatrulul National de Opera si Musical ,,Ion Dacian". 
Conductor Lucian Vladescu.
Balerinii Teatrulul National de Opera si Musical ,,Ion Dacian".
Regia - Catalin Arbore.

Video - Viorica Doga. 
Montare - Dominic Doga.

„Eu cred că această seară a adunat multă lume, o lume de care îmi era dor, oameni pe care voiam să-i văd încă o dată. Și acest dor și această sete de a ne revedea s-au împlinit”

”EUGEN DOGA Music Cafe” la inaugurarea programului cultural muzical pentru sezonul 2018-2019.
Evenimentul face parte din ciclul de întâlniri, inițiate de Centrul Cultural ”Vatra”, în cadrul proiectului „Eugen Doga Music Café”, pe perioada 2018-2019.

Eugen Doga si Nicolae Abram.

Ana Cernicova.

Productie Moldova 1 TV, autor Silvia Hodorogea, preluare pe www.flcaratv.md „Unirea cea Mare” este titlul Cantatei scenice a compozitorului Eugen Doga, care va fi interpretată în premieră absolută în 1 Decembrie 2018 la Sala Polivalentă din Craiova. Evenimentul consacrat Centenarului Marii Uniri de la 1918 este organizat cu sprijinul Primăriei Municipiului Craiova.

Eugen Doga este un renumit compozitor moldovean, autorul muzicii mai multor filme, romanțe, piese instrumentale, autorul unei simfonii, membru titular al Academiei de Științe a Moldovei din 1992. Maestrul Eugen Doga a evoluat la Cernăuți în cadrul unui turneu internațional de muzică simfonică românească, fiind întâmpinat sărbătorește de românii din zonă , inclusiv de patenerii noștri din Cernăuți, Ucraina, Agenția BucPress.

页面

1997-2017 (c) Eugen Doga. All rights reserved.