Eşti aici

Compozitorul-academician Eugen Doga: „Plec acasă împlinit!”. Academia de Ştiinţe a Moldovei. 2.09.2018

Numele compozitorului Eugen Doga este arhicunoscut, iar muzica sa este apreciată și cântată pretutindeni. Maestrul continuă să fie invitat și sărbătorit peste tot în țară, dar și în întreaga lume. Drept confirmare, compozitorul național și universal Eugen Doga, a fost invitatul de onoare al orașului Ankara, capitala Turciei, unde a avut o prestație de excepție într-un concert extraordinar, prilejuit de consemnarea celor 140 de ani de relații diplomatice și economice dintre România și Turcia, dar și de Ziua Victoriei în Turcia (30 august), Victoria de la Dumlupinar, ultima bătălie din Războiul de Independență a Turciei (30 august 1922). Tot în această zi este omagiat și eroul național Mustafa Kemal Ataturk, fondatorul și părintele Turciei moderne, unul din generalii care au coordonat luptele, numele lui devenind azi unul din simbolurile acestei zile importante.

Spectacolul a avut loc la 29 august curent și a fost găzduit de Sala de Concerte a Primăriei din Ankara, una din cele mai frumoase săli de concerte ale capitalei turce. Evenimentul s-a desfășurat la invitația primarului Fethi Yasar, cu susținerea și concursul dnei Ambasadoare Iuliana Gorea Costin, precum și președintelui Camerei de Comerț și Industrie româno-turce, Tamer Atalay. La spectacol a fost prezent Ambasadorul Republicii Moldova la Ankara, Igor Bolboceanu, Aurelian Badulescu, viceprimar general al Municipiului București, oficiali, lideri politici, diplomați.
 
Maestrul Eugen Doga a fost întâmpinat în aplauzele celor 2000 de spectatori, iar în semn de înaltă recunoștință și prețuire pentru creația sa, care, dintotdeauna bucură și vindecă sufletul, Primarul Fethi Yasar i-a conferit un Trofeu care vine să consemneze această zi aniversară. Felicitându-i pe cei prezenți cu ocazia zilei deosebite, compozitorul-academician Eugen Dogaa menționat că este emoționat sa aducă în dar muzica sa inspirată de marele lider, personalitate marcantă a poporului turk, Kemal Mustafa Ataturk, care a refăcut țara sa într-o țara modernă, frumoasa și prospera. Este vorba de două lucrări muzicale, compuse de Eugen Doga, care au răsunat în premieră în sala de concert: „Salut, Turcia” și „Oda lui Ataturk”. „Lumea a avut și are nevoie de asemenea lideri ca Mustafa Kemal Ataturk. Mâine e o mare sărbătoare a țării și poporului turc- Ziua Victoriei. Felicitările noastre!” La mulți ani! BayraminizkutluOlsun!”, le-a dorit invitatul de onoare al serii, compozitorul Eugen Doga.
 
Același Trofeu a fost înmânat și Ambasadoarei Iuliana Gorea Costin, care a avut o contribuție esențială în susținerea și promovarea evenimentului. Excelența Sa a adresat sincere felicitări poporului  turc cu ocazia Zilei Victoriei și mulțumiri primarului Fetchi Yachar pentru inițiativa și modul în care a ales sa marcheze aceste evenimente. Dna Iulian Gorea Costin a adresat felicitări și Republicii Moldova cu ocazia Zilei Independenții și Zilei Limbii Romane, în An Centenar. „Făcând o retrospectiva în istorie, remarcam cu bucurie triumful rațiunii, care a permis invitarea pe aceeași scena a artiștilor din România, Republica Moldova și Turcia, care vor cânta pe muzica compozitorului Eugen Doga, marcând astfel 140 de ani de relații diplomatice dintre România și Turcia”, a spus Ambasadoarea Iuliana Gorea Costin. Făcând referință la cele doua lucrări muzicale, două premiere, aduse în dar de Eugen Doga, dna Iuliana Gorea Costin a remarcat că „Compozitorul a fost inspirat de personalitatea lui Kemal Mustafa Ataturk, care a fost și rămâne în istorie drept un lider model de slujire și dăruire pentru prosperitatea poporului și modernizarea țării sale”. 
 
După discursurile oficiale, maestrul Eugen Doga a urcat în scenă în aplauzele distinsului public. Iată, că după ce a cucerit inimile iubitorilor de muzică bună din Rusia, Canada, România, Ungaria, Austria și multe alte țări, celebrul compozitor basarabean a venit să surprindă și publicul turc, cu un spectacol de excepție, alături de maestru fiind invitată și o echipă mixtă de artiști din Republica Moldova, România și Turcia, care au cântat în limbile română și turcă creațiile îndrăgitului compozitor, susținuți de Corul și Orchestra Prezidențială din Turcia.
 
Seara muzicală a debutat cu Majestic Marș, interpretat de Orchestra Prezidențială, după care publicul a început să savureze una după alta compozițiile maestrului Eugen Doga, pe versurile lui Eminescu și Grigore Vieru, două mari talente care, prin verbul divin al lor au cântat cel mai frumos și profund mama și dragostea. În spectacol au răsunat vibrantele lucrările muzicale–Intermezzo, Eterna, La despărțire, Gramofon, Tangou,Pe vaporaș, interpretate de maestrul Doga la pian și orchestra, precum și Cântâ-mă amor, Am urât această lume, Ah, du-te, Oglinda clipelor, De-aș putea numai o clipă, Floare albastră, Cordii mei frumoși deMariana Bulicanu, Dumitru Mâțu (Chișinău) și Ana-Maria Donose (Iași), precum și Gorkem E. Yildrim, Umut Kosman, artiști din Turcia. Nelipsite au fost și piesele Pârâiașul, Cascada de Paris, interpretate de neobositul Vitalie Advahov, iar Sârba, în duet cu Maestrul Doga la muzicuță aproape că îi îmbia la dans pe spectatorii turci.Dovadă că noua generație are multe talente a fost și frumosul duet, format din două fetițe, care au cântat la vioară Scârțiela și Ursulețul,preluând cu gratitudine și mândrie creația compozitorului.
Memorabile au fost momentele oferite de cei cinci soliști din Republica Moldova, România și Turcia care au interpretat, acompaniați de Orchestra Prezidențială,în premieră absolută, cele două lucrări muzicale, compuse în context special de maestrul Eugen Doga - Omagiu lui Ataturkși Salut, Turcia. Aceste momente culminante și clipe sensibile au ridicat publicul în picioare care l-au aplaudat pe celebrul compozitor minute în șir. O muzică scrisă din inimă, cu talent și drag nu poate să nu atingă fibrele cele mai profunde ale altor 2000 de inimi. Artiștii au fost răsplătiți și cu imense buchete de flori. Ce poate fi mai frumos pentru un artist, atunci când este aplaudat și i se oferă flori? 
 
Maestrul Doga a mulțumit autorităților locale pentru invitație și pentru primirea deosebită, caldă și prietenoasă. Le-a mulțumit și artiștilor care îi sunt alături la asemenea concerte de suflet. Îi crede ca pe o familie, care gândesc și simt la fel, chiar și acum când au venit să omagieze o mare punte istorică, 140 de ani de la stabilirea relațiilor diplomatice și comerciale între Turcia și România. „Programul nu a fost doar artistic, a fost unul amical și artistic și chiar și istoric, fiindcă ceea ce am reușit să fac cu această echipă, interpretând aceste două lucrări muzicale Salut, Turciei și Oda lui Ataturk, cel care a creat acest stat, a dovedit prin ideile sale că se poate, este un exemplu pentru a ne uni și noi Republica Moldova. Noi suntem înstrăinați, fiindcă foarte puțin ne cunoaștem”, a spus artistul.
 
Întrebat cum a apărut ideea scrierii acestor două lucrări muzicale, maestrul Doga a mărturisit că el, ca muzician nu poate merge în Turcia cu un simplu concert. „Eu trebuie să vin cu un dar și acest dar va fi dedicat lui Ataturk, creator al acestui stat, un lider model”, a spus compozitorul, iar faptul că artiștii turci au cântat în limbă română, iar ai noștri în limba turcă, dovedește că lumea se poate înțelege dacă dorește. „Acesta afost și scopul nostru. Acum pot să spun că plec acasă împlinit. Chiar dacă inițial puneam ceva la îndoială, va fi sau nu, acum pot spune sigur, se poate, dacă se dorește. Și nu vorbe, dar fapte”. Fiind întrebat ce impresii i-a lăsat publicul turc, artistul a spus că muzica și mesajul adresat Turciei, lui Ataturk și poporului turc, a dezghețat publicul. „Iar faptul că s-au ridicat în picioare, înseamnă că i-am cucerit. Noi pe ei și ei pe noi. Am înțeles că 2000 de prieteni i-am căpătat în seara aceasta, ceea ce este deosebit și absolut special pentru această vizită”, a conchis satisfăcut celebrul compozitor.
 
Artistul a oferit cu autograf Colecția Etena și s-a fotografiat cu doritorii și iubitorii muzicii sale. Chiar la plecarea din Ankara, maestrul Doga a primit o invitație la Istanbul. Este un oraș foarte mare. Acolo va fi un concert neangajat, ne vom gândi la un program bun și sper să fim primiți la fel de bine”, a spus compozitorul. Încă un oraș cucerit, încă o împlinire sufletească a maestrului Eugen Doga!

Galerie foto
 
Eugenia Tofan,
Serviciul de Presă al AȘM,
Ankara, Turcia, 29 august 2018
 
 Academia de Ştiinţe a Moldovei

1997-2017 (c) Eugen Doga. All rights reserved.