Sie sind hier

În mai multe oraşe din România va fi organizat un turneu al maestrului Eugen Doga. TVR Moldova. 24.03.2017

Un turneu artistic al academicianului Eugen Doga va fi organizat în luna mai în patru oraşe din România. Astfel, opera ambasadorului culturii române şi universale va putea fi auzită în Botoşani, Bacău, Iaşi, Suceava din România, transmite Moldpres.

Potrivit sursei, organizatorul evenimentului este Asociaţia Culturală „REGAL D'ART”. Aceasta menţionează că spectrul variat al genurilor abordate demonstrează interesul compozitorului pentru cele mai diverse modalităţi de exprimare sonoră, pentru zone tematice şi stilistice diferite.

Organizatorii evenimentului au subliniat că aceste concerte au şi un caracter caritabil, pentru că toate fondurile obţinute după achitarea cheltuielilor aferente organizării, vor fi folosite pentru editarea volumului „Inscripţie pe stâlpul porţii”- volum ce va cuprinde opera completă a maestrului Grigore Vieru, marele prieten şi colaborator al compozitorului Eugen Doga.

„Această „Biblie” a poeziei româneşti va vedea lumina tiparului prin efortul conjugat al tuturor membrilor asociaţiei, iar tirajul integral al volumului va fi distribuit gratuit bibliotecilor din România şi Republica Moldova”, a precizat unul dintre organizatori.

Evenimentul aduce în scenă artişti remarcabili, care conferă grandoare concertului: Orchestra simfonică „REGAL D'ART”, sub bagheta dirijorului şi compozitorului Marius Hristescu, artiştii lirici Alexandra Coman (soprană) şi Sorin Lupu (tenor). Concertul va fi moderat de Octavian Ursulescu.

Turneul se va desfăşura: la Botoşani, la data de 14 mai, ora 19.00, Casa de Cultura a Sindicatelor „Nicolae Iorga”; Bacău, la 16 mai, ora 19.00, Teatrul de Vară „Radu Beligan”; Iaşi, la 17 mai, la 19.00, la Teatrul Naţional „Vasile Alecsandri” şi la Suceava, pe 18 mai, ora 19.00,  la Casa Sindicatelor.

Eugen Doga s-a născut la 1 martie în 1937 în satul Mocra, raionul Rîbniţa. A absolvit Colegiul de Muzică ”Ştefan Neaga”, Conservatorul şi Institutul de Arte ”G. Musicescu” din Chişinău. Este autor al unor valoroase lucrări în genul muzicii de estradă, de film şi de teatru. A compus o simfonie, cantatele ”Primăvara omenirii" şi ”Curcubeul  alb”, muzică la spectacole de teatru, la peste 200 de filme, piese instrumentale de cameră, romanţe, cântece pentru copii. Eugen Doga a fost distins cu Premiul de Stat, titlul onorific ”Artist al Poporului” şi cu ”Ordinul Republicii”. Compozitorul este autorul celebrului vals „Gingaşa şi tandra mea fiară”, desemnat de către UNESCO drept cea de-a patra capodoperă muzicală a secolului trecut.

TVR Moldova

BILETE
 

1997-2017 (c) Eugen Doga. All rights reserved.