Sie sind hier

Video: Premiile Naționale Negruzzi-200 de ani de familie exemplară. Jurnalul Ieşean. 1.12.2019

Ceremonia de acordare a Premiilor Naționale Negruzzi – 200 de ani de familie exemplară se desfășoară în Aula Bibliotecii Centrale Universitare „Mihai Eminescu”-Iași. Evenimentul a ajuns la ediția a IV-a și este dedicat celor care, prin generozitatea, dăruirea și talentul lor, și-au pus amprenta asupra societății românești. Manifestarea are drept organizatori descendenți ai familiei Negruzzi, alături de Editura „Junimea”-Iași – Revista „SCRIPTOR”, Societatea „Junimea ’90„, Biblioteca Centrală Universitară „Mihai Eminescu”-Iași, Crama „Hermeziu”, Radio România Iași, TVR Iași – în parteneriat cu Primăria și Consiliul Local Iași, Colegiul Național „Costache Negruzzi” și Muzeul Național al Literaturii Române-Iași.

Invitații speciali ai evenimentului sunt Academician Ioan-Aurel POP, Academician Victor SPINEI, Compozitor Eugen DOGA, Profesor universitar Gheorghe DUŢICĂ, Academician Viorel BARBU, Academician Ştefan AFLOROAEI, Ambasador (în Germania) Emil HUREZEANU. Sunt acordate premii /atât pentru creații sau evenimente științifice și culturale realizate în anul decernării, cât și pentru întreaga activitate/. Consiliul de onoare este format din Dana Konya Petrișor (din Paris) și Matei Fotiade (din București)-descendenți ai familiei Negruzzi, Elvira Sorohan, Alexandru Călinescu, Ioan Milică, Lucian Dan Teodorovici, Lucian Vasiliu, precum și doi reprezentanți ai Domeniilor „Hermeziu” (Gabriela și Vasile Lungu).

În cadrul manifestării, sunt prezentate și două semnale editoriale junimiste: Iacob Negruzzi la Convorbiri literare (Editura „Junimea”, Colecția „Colocvialia”), lucrare semnată de Cassian Maria Spiridon, Președinte al Filialei Iași a Uniunii Scriitorilor din România și un nou număr al Revistei „SCRIPTOR”. Premiile Naționale Negruzzi au fost instituite în anul 2016, la initiațiva Editurii „Junimea” Iași, a Societății Culturale „Junimea ’90”, a Revistei „Scriptor”, împreună cu descendenții familiei Negruzzi și Domeniile „Lungu”-Crama „Hermeziu” (care administrează și dețin pamânturi ce au aparținut familiei Negruzzi). Moderatorii manifestării sunt  Petronela Cotea Mihai – realizator emisiuni Radio Iași si  Vasile Arhire – realizator emisiuni TVR Iași.

Jurnalul Ieşean

 

 

 

1997-2017 (c) Eugen Doga. All rights reserved.