Vous êtes ici

Omagiu pentru Eugen Doga. Primăria Chișinău digitalizează partituri și continuă proiectele culturale. Agro TV Moldova. 2.03.2026

Compozitorul Eugen Doga a fost comemorat la Chișinău. În cadrul unei ceremonii solemne organizate pe 1 martie, în ziua când maestrul ar fi împlinit 89 de ani, primăria capitalei a anunțat că anul acesta, mai multe partituri din creația maestrului vor fi digitalizate pentru a fi conservate și transmise generațiilor viitoare.

Evenimentul comemorativ a inclus un moment artistic susținut de elevii Școlii de Arte „Eugen Doga”, care au interpretat lucrări din repertoriul compozitorului, demonstrând că opera sa continuă să trăiască prin tineri.

Autoritățile municipale au anunțat că continuă demersurile pentru crearea Centrului Cultural „Eugen Doga”, un spațiu dedicat studierii, conservării și promovării creației sale. Instituția ar urma să devină un centru de cercetare și documentare a patrimoniului muzical al Maestrului, oferind studenților oportunitatea de a-i studia opera în mod sistematic.

ION CEBAN, primarul municipiului Chișinău:
„Primăvara începe cu Eugen Doga și Eugen Doga este despre eternitate, pentru că de la vârsta cea mai fragedă și până la cea mai înaintată am crescut cu toții, am simțit cu toții, am dansat cu toții, ne-am bucurat cu toții, ne-am întristat cu toții. Foarte des sub muzica marelui maestru și acea, probabil că inestimabilă la modul cel mai propriu vorbind creație pe care a lăsat-o și care este veșnică, care este permanentă cu noi’’.

În aceeași zi, muzica maestrului a răsunat și la Aeroportul Internațional „Eugen Doga – Chișinău”.
Fanfara Poliției de Frontieră a interpretat celebrul vals al compozitorului în variantă instrumentală, iar pasagerii au primit mărțișoare.
Născut la 1 martie 1937, în satul Mocra, Eugen Doga a compus muzică pentru peste 200 de filme și animații. Maestrul s-a stins din viață la 3 iunie 2025. În prezent, o stradă pietonală din centrul Chișinăului, o școală de arte din capitală și Aeroportul Internațional Chișinău îi poartă numele.

Agro TV Moldova

 

 

 

1997-2017 (c) Eugen Doga. All rights reserved.