Eşti aici

Iurie Sadovnic a fost petrecut pe ultimul drum. IPN. 9.06.2021

Maestrul Iurie Sadovnic, Artist al Poporului, Cavaler al Ordinului Republicii, a fost petrecut pe ultimul drum de familie şi cei ce l-au iubit și apreciat, pe fundalul unui recital de poezie, muzică şi ropote de aplauze. La cimitir au fost prezenţi şi premierul interimar, Aureliu Ciocoi, maestrul Eugen Doga, Monica Babuc, ex-ministru al culturii, Angela Cutasevici, viceprimar al capitalei, transmite IPN.

În mesajul de adio, compozitorul Eugen Doga a apreciat creaţia lui Iurie Sadovnic şi a menţionat că plecarea lui înainte de vreme a lăsat în urmă multe cântece nescrise şi concerte nesusținute. „Eu am scris nişte semne care nu vorbeau, tu le-ai dat suflare. Toate sentimentele pe care le-ai transmis publicului erau aşteptate şi asta te face să rămâi în memoria miilor de oameni ca o amintire frumoasă pentru mulţi ani înainte”, a spus maestrul.

Şi Monica Babuc a deplâns pierderea lui Iurie Sadovnic. „Ai ales să pleci în această perioadă, iar noi nu am ştiut să-ți fim alături, să-ți spunem că e devreme. Mă întreb de ce se numea unul din ultimele CD-uri ale dumitale „Evadare”? Voiai să evadezi din lumea noastră , a certurilor, a răului, a indispoziţiei? De fiecare dată m-a mirat bunătatea dumitale: pe toţi i-ai crezut, pe toţi i-ai iubit, răbdat şi ai ştiut să fii bărbat când ai mers la Nistru în război să cânţi ostașilor care au mers să verse sânge pentru patria noastră”, a fost mesajul Monicăi Babuc.

Iurie Sadovnic este distins cu titlul Artist emerit al RSSM (1984), cu Medalia „Meritul Civic” (1993), cu medalia „Mihai Eminescu” (2000), cu titlul Artist al Poporului al Republicii Moldova (2011) și Ordinul Republicii (2015), cea mai înaltă distincție în stat.

Iurie Sadovnic s-a stins din viață pe 7 iunie. Artistul a fost găsit împușcat cu arma pe care o deținea legal.

IPN 

1997-2017 (c) Eugen Doga. All rights reserved.