Usted está aquí

Compozitorul Eugen Doga a devenit Cetățean de Onoare al municipiului Iași. Moldpres. 3.05.2020

Chişinău, 3 mai. /MOLDPRES/. Compozitorul Eugen Doga a devenit recent Cetățean de Onoare al municipiului Iași. Hotărârea a fost aprobată în cadrul ședinței Consiliului Municipiului Iași din 30 aprilie 2020, informează MOLDPRES. 

Într-un mesaj postat pe rețelele de socializare, consilierul prezidențial Corneliu Popovici, menționează, între altele, că acest eveniment ”este un prilej frumos pentru a adresa renumitului compozitor, care ne-a făcut cunoscuți în lume ca un popor de o receptivitate excepțională față de frumos, cele mai sincere și cordiale felicitări și urări de multă sănătate, exprimându-mi profunda gratitudine pentru pasiunea, devotamentul și dăruirea cu care se consacră culturii, în special, muzicii”.

Solicitat de MOLDPRES, Eugen Doga a adus sincere mulțumiri consiliului municipal Iași și, în mod special, primarului Mihai Chirică. ”Este o surpriză foarte plăcută. Pentru mine, de la Iași am început să descopăr România și tot de acolo a demarat o etapă nouă în creația mea. La Iași au activat Veronica Micle și Mihai Eminescu. De creația lor mă leagă foarte mult. Am scris 58 de lucrări  pe versurile lor. Recent, la Chișinău a apărut ediția a II-a, adăugită și completată, în două volume, ”Dialogurile dragostei. Arii și romanțe pe versuri de Mihai Eminescu și Veronica Micle”, semnată de către mine, notografi fiind Dumitru Cârciumaru și Alexandru Fasii. Am vorbit la telefon cu primarul de Iași, Mihai Chirică, și i-am mulțumit pentru această onoare, care mi-a fost acordată”, a mai spus compozitorul.

Totodată, maestrul a afirmat că, în timp ce a stat acasă, a pregătit o carte, în limbile română și rusă, în care au fost incluse piesele sale din filmul ”Maria Mirabela”. De asemenea, compozitorul a spus că pe 15 mai se va întâlni la Iași cu primarul Mihai Chirică și va face o donație de cărți și CD-uri semnate de el pentru Muzeul Universității ”A.I.Cuza” și pentru alte instituții de cultură.

La sfârșitul anului trecut, Eugen Doga a devenit Cetățean de Onoare al orașului București, titlul onorific fiind acordat în semn de recunoștință pentru promovarea și păstrarea tradiției populare românești. Anterior, maestrului i s-a acordat titlul de cetățean de onoare al orașelor Craiova și Botoșani.

Eugen Doga s-a născut la 1 martie 1937 în satul Mocra, raionul Râbnița. A absolvit Colegiul de Muzică ”Ștefan Neaga”, Conservatorul și Institutul de Arte ”G. Musicescu” din Chișinău. Este autor al unor valoroase lucrări în genul muzicii de estradă, de film și de teatru. A compus o simfonie, cantatele ”Primăvara omenirii" și ”Curcubeul alb”, muzică la spectacole de teatru, la peste 200 de filme, piese instrumentale de cameră, romanțe, cântece pentru copii. A fost distins cu Premiul de Stat, titlul onorific ”Artist al Poporului”, cu ”Ordinul Republicii”, ordinul "Steaua României" în grad de comandor, cu ordinul "Pentru Serviciul Credincios" (România) și "Za zaslughi pered otecestvom" (Rusia). Compozitorul este autorul celebrului vals „Gingaşa şi tandra mea fiară”, desemnat de către UNESCO drept cea de-a patra capodoperă muzicală a secolului trecut.

Moldpres 

 

1997-2017 (c) Eugen Doga. All rights reserved.