Usted está aquí

Poezii de Mihai Eminescu şi romanţe au răsunat în salonul muzical „Eugen Doga”. TRM. 16.01.2015

Opera lui Mihai Eminescu continuă să inspire compozitorii, poeţii, artiştii plastici şi este un reper şi în creaţia maestrului Eugen Doga, care şi-a invitat prietenii la salonul muzical, la el acasă, de Ziua Naţională a Culturii, care coincide cu ziua de naştere a poetului Eminescu.
„Mă simt atât de fericit când stau la pian cu poezia lui Eminescu. Să sărbătorim această zi nu doar ca ziua naşterii lui Eminescu, este ziua noastră naţională, ziua spiritului naţional şi vă doresc să vă simţiţi bine în lumea Eminescu”, a spus Eugen Doga.

Invitaţii compozitorului se simţeau ca în saloanele din secolul trecut. „Poezia lui Mihai Eminescu îmbinată cu muzica divină a lui Doga, atât de iubită de noi, este o frumoasă tradiţie din trecut, acest salon muzical-literar, ne bucurăm”, afirmă Monica Babuc, ministru în exercițiu al Culturii.

„E un salon unic în acest spaţiu şi cred că şi în Europa, unde se ascultă muzică, se recită poezie. Probabil că într-un salon ca acesta acesta recita Eminescu când era invitat în casa Veronicăi Micle şi iată că Eugen Doga a venit să-i adune împreună pe aceşti doi mari creatori - Eminescu şi Micle”, susține Nicolae Dabija, poet.

La salon au participat soliştii şi cvartetul Operei Naţionale, actori ai teatrelor, precum şi elevi de la şcolile muzicale din capitală.
TRM

 

1997-2017 (c) Eugen Doga. All rights reserved.