Eşti aici

FOTOREPORTAJ: Dragobete, cu Eugen Doga; Maestrul a avut o întâlnire cu studenții Universității de Stat din Moldova. Jurnal.md. 23.02.2023

Aula “Regina Maria” a Universității de Stat a R. Moldova a fost arhiplină în ajunul sărbătorii românești dedicată iubirii, Dragobete. Invitatul de onoare al evenimentului, grație căruia s-a strâns atâta lume, a fost compozitorul Eugen Doga. Maestrul le-a vorbit studenților și profesorilor despre viața și cariera sa, iar la sfârșit le-a semnat autografe și s-a lăsat fotografiat împreună cu doritorii.

Elevi de la școala de muzică ce poartă numele compozitorului Eugen Doga au încântat publicul prezent la eveniment cu opere compuse de maestru. „Avem o mulțime de talente, dar nu știm să le promovăm în lume”, a menționat compozitorul.

Un student din Africa i-a adus un buchet de flori maestrului Doga, mulțumindu-i pentru operele sale, iar Eugen Doga, la rândul său, i-a mulțumit tânărului pentru faptul că ne vorbește limba: „Mulțumim pentru că vorbiți limba română. Din păcate, avem o mulțime de conaționali care au trăit aici o viață, dar nu știu nici câteva cuvinte în limba noastră”, a spus Eugen Doga.

Maestrul Eugen Doga a fost însoțit la eveniment de soția sa, Natalia, rusoaică pe care a iubit-o toată viața și care, de dragul și din respect pentru soțul său a învățat și vorbește limba română.

 Jurnal.md

 

 

1997-2017 (c) Eugen Doga. All rights reserved.