Eşti aici

cartea

La Academia de Științe a Moldovei a avut loc, la 28 decembrie 2021, lansarea cărții autobiografice a academicianului compozitor Eugen Doga „Viața mea așa cum a fost să fie”, o carte, cum aveau să spună vorbitorii prezenți la eveniment, scrisă cu o mână astrală, o carte cu simțul detaliului artistic, o carte în care s-au conturat fragmente ale unei biografii extraordinare, îngemănate de fapt cu istoria neamului, cu toate ascensiunile și dificultățile prin care a trecut, ca să ajungă să fie personalitatea ei exponențială, de referință, de mândrie.

Chişinău, 1 nov. /MOLDPRES/. O carte de proză autobiografică, intitulată ”Viața mea așa cum a fost să fie”, semnată de compozitorul Eugen Doga, Artist al Poporului, a apărut recent la o editură din Chișinău, informează MOLDPRES.

"Am cuprins-o în brațe ca pe un copil mult iubit și nu credeam că e adevărată, că e cartea la care am lucrat cu dragoste mult timp," a scris Eugen Doga/ Евгений Дога despre autobiografia sa, Viața mea așa cum a fost să fie, proaspăt scoasă de sub tipar. "Nici nu știam cum se va numi, fiindcă vroiam să scriu despre toate, să cuprind lumea, dar la un moment dat am înțeles că mâinele-mi sunt prea scurte, iar lumea — foarte mare."

Premieră în lumea muzicii! Marele compozitor Eugen Doga a lansat o carte de note. Volumul „Dialogurile Dragostei” conține 25 de romanţe, compuse în ultimii cinci ani. Cartea a fost inspirată din iubirea cutremurătoare pentru Veronica Micle a marelui poet român Mihai Eminescu.

1997-2017 (c) Eugen Doga. All rights reserved.