Usted está aquí

Eugen Doga la 80 de ani - un spectacol omagial de excepție. Sputnic. 8.05.2017

Ministerul Culturii, în comun cu Teatrul Naţional de Operă și Balet "Maria Bieșu", a organizat un concert aniversar al maestrului Eugen Doga, la Chișinău

CHIȘINĂU, 8 mai — Sputnik. Serviciul d epresă al Ministerului Culturii subliniază că spectacolul omagial de gală "Eugen Doga — 80 de primăveri" s-a desfășurat în seara zilei de 7 mai, în incinta Teatrului Naţional de Operă și Balet "Maria Bieșu".

© SPUTNIK/ ЕКАТЕРИНА ЧЕСНОКОВА

Doga despre declarația împotriva Rusiei: unde am putut să spun asemenea prostii

La eveniment au participat Prim-ministrul Republicii Moldova Pavel Filip, ministrul Culturii Monica Babuc, mai mulți oficiali, oameni de cultură, invitați și prieteni ai maestrului Eugen Doga, precum și un numeros public, admirator al creației compozitorului.

Ministrul Culturii Monica Babuc a mulţumit Prim-ministrului şi Guvernului pentru susţinerea iniţiativei Ministerului Culturii de a desfăşura pe parcursul întregului an 2017, o suită de manifestaţii culturale dedicate marelui maestru Eugen Doga — geniul muzicii spaţiului românesc. Oficialul a afirmat că spectacolul aniversar este dedicat unui om, care ne-a marcat prin muzica sa. Eugen Doga a trudit pentru muzică, astfel încât, de-a lungul salei cariere a creat opere care vor dăinui în timp: muzică simfonică, uşoară, pentru copii şi muzică pentru filme.

În cadrul concertului au evoluat artişti, precum Anastasia Lazariuc, Iurie Sadovnic, Vitalie Advahov, Vasile Iovu, Formaţia „Akord", Mariana Bulicanu, Ana Cernicova, Ana Maria Donose (România), Ana Moraru, Ion Timofti, fiind acompaniaţi de Orchesta Teatrului Naţional de Operă şi Balet „Maria Bieşu", dirijor Dumitru Cârciumaru.

Spectacolul a făcut parte din Programul acțiunilor culturale dedicate sărbătoririi aniversării a 80-a de la naşterea compozitorului Eugen Doga, aprobat de Guvernul Republicii Moldova la începutul acestui an. Conform documentului, pe parcursul anului 2017 urmează să fie desfăşurate o serie de activităţi culturale de omagiere a maestrului şi de promovare a creaţiei sale. Printre cele mai importante acţiuni, se regăseşte organizarea concertelor aniversare, expoziţii de fotografii, montarea spectacolului de balet „Luceafărul", desfăşurarea spectacolelor camerale, editare de cărţi, organizarea întâlnirilor de creaţie cu participarea maestrului.

Sputnic 

1997-2017 (c) Eugen Doga. All rights reserved.