You are here

„Eugen Doga Music Café”, un Salon eminescian cu meniu special la „Vatra Neamului” din Chișinău. Flacara TV. 5.03.2018

În dulcele stil clasic din faimosul târg al Ieșilor…

Inspirată de modul plăcut și util în care-și petrec timpul oamenii de creație de la Paris și Viena, poeta Veronica Micle organiza la ea acasă, în anii `70 ai sec. XIX, un Salon literar-muzical, la care era invitată lumea bună a vechilor Ieși, adică intelighențimea vremii, între invitați fiind Poetul poeților Mihai Eminescu și alți membri emblematici ai faimoasei Societăți Junimea, care a dăruit Istoriei o bună parte dintre actualii clasici ai literaturii și culturii române.

În cadrul acestor șezători ale oamenilor de spirit din diverse domenii, cu un ceai, o cafea, alune sau deserturi delicioase pe măsuțe, sfătuiau în voie, puneau țara la cale, erau citite în premieră poezii, proze scurte, fragmente din piese de teatru (artă în vogă atunci) și, bineînțeles, se cânta cu dor, cu patimă, cântecele Neamului…

Potrivit muzicianului Eugen Doga, născut în provincia transnistreană a Moldovei, compozitor cu renume mondial, atât Mihai Eminescu, cât și iubita vieții sale, Veronica Micle, erau pasionați de muzică și le plăcea să cânte adesea, având voci deosebite. Iată ce mărturisește scriitorul de muzică Eugen Doga în prefața celor două Caiete de note ale sale cu genericul Dialogurile dragostei (arii și romanțe pe versurile celor doi îndrăgostiți de legendă), editate în 2017, la Ed. Cartier din Chișinău:

„Eminescu era foarte muzical și avea o voce frumoasă de bariton, probabil, moștenită de la maică-sa Raluca, care, la rându-i, cânta, și, zice-se, avea o voce frumoasă (…) Altminteri, și Veronica Micle era foarte muzicală, având o voce de contralto joasă. Una dintre fiicele ei, Valeria, a cântat la Opera italiană…”

Din fericire, Istoria are nu numai năravul, dar și virtutea, să se repete…

La începutul sec. XXI, în 15 ianuarie 2014, compozitorul Eugen Doga, supranumit și un Eminescu în Muzică, a deschis în casa sa de la Chișinău un Salon Muzical, în care adună anual, de ziua nașterii Luceafărului Culturii Naționale, oameni dragi, copii și tineri muzicieni în mod special, dar spațiul casei sale este mic și maestrul, oricât și-ar dori, nu poate găzdui toți admiratorii săi din Moldova și de peste hotare.

Cum Dumnezeu iubește firile visătoare, care nu deznădăjduiesc niciodată, a împlinit în această primăvară dorința celebrului compozitor de a avea o Casă Mare în loc/local public, accesibilă tuturor iubitorilor muzicii sale, ai Frumosului în general! Domnul lucrează prin oameni și i l-a trimis din nou în cale pe un om bun, același care a venit de Crăciun 2016 cu inițiativa de a lansa Anul Eugen Doga – 2017, ca să priceapă și… guvernanții. Este vorba de omul de afaceri Nicolae Avram, care nu-i doar un iubitor de cultură, ci și un promotor al valorilor daco-române pe ambele maluri ale Prutului, unde a creat frumoasele restaurante Vatra Neamului, prin care a îmbinat strălucit tradiția națională cu cea din Europa apuseană, unde a activat mai mulți ani în misiune diplomatică.

Nicolae Avram si Eugen Doga la inaugurarea „Eugen Doga Music Café”, pe fundal o imagine memorabila de la concertul maestrului la Ateneul Roman (2012), Chisinau, 2 martie 2018

La 2 martie 2018, cu prilejul zilei de naștere a Mărțișorului Neamului Eugen Doga (n. 1 martie 1937), dl Nicolae Avram i-a oferit romanticului compozitor două săli de toată frumusețea în restaurantul Vatra Neamului (amplasat în inima Chișinăului, lângă Ambasada României din str. București), unde va activa de-acum încolo Salonul Eugen Doga Music Café, titulatura fiind inspirată de brand-ul compozitorului pe Internet, web site-ul vizitat de milioane de melomani de pe toate continentele – www.dogamusic.comDe altfel, oaspeții sunt întâmpinați în prima sală anume de fotografia maestrului preluată de pe acest site, creat și administrat cu mult talent de omul de rarisimă cultură Elena Krîlova din Moscova, care ne-a și oferit imaginea cu salutul luminos al maestrului Doga.

Eugen Doga Music Café, un Salon eminescian cu meniu special…

Eugen Doga la Manastirea Putna, salutindu-l pe Mihai Eminescu, a. 1995

Salonul deschis în cinstea compozitorului planetar, cum l-a definit pe Eugen Doga legendarul regizor de filme Emil Loteanu (1936-2003), este gândit în stil eminescian, Mihai Eminescu fiind omul de geniu care i-a marcat întreaga activitate muzicianului Eugen Doga (circa 70 de lucrări muzicale, inclusiv capodoperele Sonet și baletul Luceafărul), ba chiar viața însăși. La 20 de ani, tânărul moldovean Eugen, care-și făcuse studiile în ucraineană și rusă, descoperă frumusețea, muzicalitatea limbii române, limba sa maternă, anume prin poeziile arhanghelului Mihail al Neamului, mai exact, grație cărții Poezii de Mihai Eminescu, ediție cu litere latine, dăruită de tatăl prietenei sale, artista Ludmila Mișov, cea care i-a interpretat primele cântece.

Eugen Doga Music Café cuprinde două săli spațioase, cu galerii de fotoCLIPe din viața compozitorului și cineastului Eugen Doga. Preocupările sale în muzică și film sunt ilustrate și prin opere de pictură, sculptură, artă decorativă. La inaugurarea Cafenelei artistice au fost expuse câteva zeci de picturi ale elevilor din R. Moldova, care au redat în culori felul în care vad și înțeleg ei muzica lui Eugen Doga, inclusiv cea pentru copii. Aceste expoziții ale copiilor ingenioși vor fi mereu înnoite. Salonul va fi completat în curând cu alte exponate: trofee, instrumente muzicale, discuri de vinil, afișe, caiete de note, cărți scrise de compozitorul Eugen Doga ș.a.

Sunt bine venite și cadourile admiratorilor… O minunată donație a și fost făcută în seara inaugurării. Dna Adela Mateevici, director al Societății MoldCinema a dăruit o mască cu chipul lui Eugen Doga, creată de mult regretatul artist platsic Glebus Sainciuc. Îndrăzniți și dvs!

Cei care vor vizita Cafeneaua lui Eugen Doga vor putea cumpăra aici CD-uri cu muzica sa, DVD-uri cu filmele dedicate vieții și operei sale, cărți scrise de el și despre el, ilustrate, cărți poștale, toate cu autograful maestrului Doga, care va fi deseori prezent în Salon, pentru a cânta la pian, a discuta cu melomanii, a cunoaște turiștii străini.

În acest Salon vor avea loc și evenimente înfrățite cu muzica sau asociate preocupărilor complexe ale compozitorului Eugen Doga, precum recitaluri de poezie, expoziții de pictură și sculptură, lansări de carte, CD-uri și, bineînțeles, proiecții de film, cinematografia fiind a doua mare iubire a autorului Valsului.

Eugen Doga Music Café va avea în săli mese și scaune deosebite, fiind separate de brâuri din lemn natural, meniul urmând a fi și el unul special: bucate delicate, ca la case mari, deserturi delicioase, băuturi fine, acestea, cu permisiunea maestrului Doga, vor avea și denumiri muzicale gen: Vals, Sonet, Rondo, Adagio ș.a. Pe scurt, meniul va fi aprobat de însuși purtătorul de nume al localului artistic. De altfel, Eugen Doga este un bărbat pasionat de arta culinară, practician excelent, calitate moștenită de la mama sa, Lisaveta, care era invitată în satul Mocra și în mai multe sate din jur să organizeze mesele pentru nunți. Mama era, totodată, meșteriță desăvârșită în arta țesutului, brodatului, croitoriei.

Surpriza totala pentru compozitorul Eugen Doga – Hrisovul inaugural, textul caruia este citi in glas pentru toata Adunarea!

Inaugurarea Salonului consfințită prin semnarea unui „DOGAment”

Vineri, 2 martie 2018, la inaugurarea Salonului Eugen Doga Music Café, la care a participat soția maestrului și fiica, Natalia și Viorica Doga, elevi de la Studioul Artistic „Micul Prinț” din Criuleni, cunoscuți artiști, scriitori, ambasadori, deputați ș.a. admiratori ai Muzicii, a fost semnat pentru Istorie și un Hrisov ștefănesc, adică un document inaugural, pe care ingeniosul artist Eugen Doga l-a botezat „DOGAment”. Așa să rămână ca mărturie istorică!

Publicăm mai jos conținutul acestui DOGAment, semnat de compozitorul Eugen Doga și Nicolae Avram, gospodarul casei. Astfel, veți înțelege și mai bine de ce și pentru cine este deschis de-acum încolo Salonul Eugen Doga Music Café.

„Hrisov

Din porunca inimii și cu binecuvântarea Domnului, noi, Eugen Doga și Nicolae Avram, facem cunoscut lumii că am hotărât să ctitorim aci, la Vatra Neamului, Salonul Eugen Doga Music Café, un altar al artei și culturii pentru oameni cu inima curată și mintea luminată de prin părțile locului și de peste mări și țări, care iubesc Moldova și bogățiile ei spirituale.

Să fie bine venit la șezătorile artistice de aci tot omul iubitor de Frumos, de Muzică, Poezie, Teatru, Pictură, Sculptură, Film, Fotografie, de vorbe de duh, înaripate și de bucate aristocrate!

Bucurați-vă, oameni, înfruptați-vă din spirit!

Drept mărturie pentru Istorie a ctitoriei din astă zi semnăm cu drag

Eugen Doga, compozitor               Nicolae Avram, gospodarul casei

Chișinău, 2 martie, anul 2018 după nașterea Lui Hristos”

Așadar, în centrul Chișinăului, la restaurantul Vatra Neamului, a fost inaugurată o Cafenea a oamenilor de creație, accesibilă tuturor oamenilor buni, unde vă puteți reconforta frumos și cu folos. Aveți acum ocazia să vă invitați aici și prietenii de peste hotare, pentru a le arăta cu bucurie ce oameni vrednici a născut acest plai al Moldovei și ce zestre spirituală comună avem!

Studioul Flacăra Film Chișinău, la fel ca și Academia de Științe a Moldovei, al cărui membru titular este academicianul Eugen Doga, a susținut de la bun început această inițiativă minunată a dlui Nicolae Avram, pe care-l felicităm din inimă, mulțumindu-i că ține minte mereu Cuvântul Mântuitorului: „Nu numai cu pâine va trăi omul…”

Dumnezeu să binecuvânteze această mare lucrare!

Si mama Lisaveta a venit la sarbatoarea fiului ei iubit…

Natalia, Eugen, Viorica Doga… de trei ori bucurosi! Chisinau, 2 martie 2018

Reportajul telejurnalistei Silvia Hodorogea pentru Televiziunea Națională

Flacara TV

 

1997-2017 (c) Eugen Doga. All rights reserved.